Autor: Ariana, clasa a VI-a A
Perspectiva ghiozdănelului
Era o simplă zi de toamnă, pentru mine, dar nu și pentru Ariana, stăpâna mea. Vă veți întreba ,,Cine vorbește?” nu-i greu… sunt ghiozdănelul ei! Mă plimbă peste tot pe unde merge, la magazin, la mall, dar mai ales în vacanțe. Sunt un model cu Minnie, da, Minnie… știu… e ciudat, dar Ariana mă iubea așa cum sunt. Acum, revenind la ziua noastră: pentru mine, era o zi ca multe altele, dar pentru Ariana era aniversarea ei. De dimineață, eu eram cu prietenii mei (ați ghicit, celelalte ghiozdane), în cuier, dar eu mă simțeam special: eram cel mai mare, cel mai des folosit pentru vacanțe (deoarece, iar ați ghicit, eram cel mai încăpător!). Ariana de-abia se trezise și mergea spre bucătărie, când am auzit-o țipând de bucurie: Din hol am auzit numai că o să meargă la Paris, la Disneyland.
Perspectiva Arianei
De-abia mă trezisem, era ziua mea; părinții mă chemau în bucătărie și eu ce era să fac?!, normal că am mers. În bucătărie nu era ceva la care mă așteptam, credeam că o să fie o casă de păpuși (ce îmi doream eu pe atunci), dar nu. Pe masă era un plic, iar în plic era un fluturaș de la Disneyland. Eram atât de fericită când am văzut că pe spate scria că voi merge la Disney, încât am început să țopăi și să țip de bucurie.
Perspectiva ghiozdănelului
Timp de două săptămâni a repetat cum își va face bagajul și ghiciți ce… Eu eram cel care va ține bagajul ei! Trece o săptămână, trec două și vine ziua plecării. Mă umple cu toate balsamurile de buze din Univers și plecăm. Cred că era cam patru dimineața, la cât de obosite și adormit erau bretelele mele. Ajungem în aeroport, Ariana începe să își verse toate lacrimile pe care le avea în corp, că tatăl ei nu putea să vină, că-i era frică de avion. Trecem de partea asta, mergem la securitate, ele (mama și Ariana) au scăpat ușor, dar eu nu… A trebuit să mă golească, să se uite prin mine și a trebuit să trec prin chestia aia de radiografii pentru bagaje, nu știu cum se numește așa că va fi radiografie pentru bagaje. Am trecut și de securitate, iată-ne la îmbarcare: pornim! Verifică pașapoartele, biletele și, deodată, mă trezesc în avion. Mă înghesuie în chestiile ălea de deasupra locurilor și acolo am rămas. Înțepenit am fost tot drumul! Trecem iar de securitate, dar de data asta de cea de la Paris, iar cu „radiografie de bagaje”, dar, de data asta, a fost mai curat, apoi luăm un autobuz și iar am fost înțepenit! Iar m-au înghesuit, dar de data asta la picioarele lor, ceea ce era și mai rău!
Perspectiva Arianei
În aeroport nu a fost mare lucru, nu știe despre ce vorbește ghiozdănelul! Credeți-mă! Ajungem la hotel și primul lucru pe care îl fac este să mă arunc în pat: da, ați auzit corect: nimic altceva. După ce despachetăm, coborâm la masă, dar ce să vezi! un mic magazin cu tematică Disney este la parter. Cumpărăm una-alta și mergem să mâncăm.
Perspectiva ghiozdănelului
M-au lăsat singur în cameră, era și valijoara, dar ea nu avea cum să vorbească cu mine, era închisă în dulap, iar eu nu puteam să merg să o ajut, eram la nivelul de sus al unui pat supraetajat și nu voiam să risc să îmi rup un mâner.
Perspectiva Arianei
Am mâncat, urcăm și ne relaxăm. Vizităm Arcul de Triumf, Turnul Eiffel și muzeul Louvre si asta doar în prima zi. Ne-am plimbat kilometri în șir pe bulevarde și am intrat în atâtea magazine, încât aproape îmi părea rău că lăsasem în camera de hotel ghiozdănelul: era încăpător, totuși.
Perspectiva ghiozdănelului
Iar ne-au lăsat singuri, dar de data asta puteam să ne vedem și să ne distrăm. Am sărit din pat, direct în valijoara deschisă: am aruncat haine peste tot, ne-am bătut cu perne, le-am dat ceva emoții mamei și Arianei: nu-și explicau dezordinea. Totuși, trebuia să mă răzbun și eu pentru toate cumpărăturile din magazinul acela Disney (mi-a stat inima în loc: dacă ar fi cumpărat un alt rucsac?) Au bănuit cameristele, s-au temut de un eventual furt, dar, în cele din urmă, s-a lăsat liniștea în cameră. Următoarea zi am mers la Disneyland dis de dimineață. Ploua: la Paris, într-o zi sunt trei anotimpuri (rece de nu mai poți, ploaie de ți se inundă buzunarele și cald de ți se scorojesc bretelele). Ariana a cumpărat tot Disneylandul, la cât de plin eram la sfârșit: jucării de pluș, dulciuri, haine, accesorii și câte alte suveniruri pentru prieteni. Zău dacă nu era mai amuzant să fi rămas la hotel: măcar acolo acolo nu m-ar fi usturat fermoarele de la câtă mâncare mexicană am adulmecat la restaurantul lui Aladdin.
Perspectiva Arianei
Următoarea dimineață, am mers la Disneyland. Am cumpărat multe lucruri, de la accesorii la decorațiuni pentru camera mea. Am mâncat (văd că ghiozdănelul meu s-a făcut cam pârăcios), la restaurantul lui Aladdin cu mâncare mexicană, chiar dacă nu știu care e legătura dintre Aladdin și mâncarea mexicană. Toate mesele erau pline, era un fast-food, iar mâncarea nu a fost cea mai bună, dar, cum îmi era foame și aveam norocul să vedem o masă liberă, normal că nu am mai făcut nazuri. Ne-am mai plimbat, ne-am dat într-un roller coaster și credeam că nu o să îmi pierd și căciula, și ghiozdanul, dar am avut ghinion: rucsacul mi-a alunecat din spate și nu știu cum de nu am observat decât la ieșirea din parcul de distracții…
Perspectiva ghiozdănelului
Era să rămân blocat pe veci la Disneyland, locul meu natal, v-ați prins?… nu? păi… (adică de unde credeți că am urechi, față și fundiță de Minnie?!). Căzusem cumva, nu știu când, cred că Ariana era în roller coaster și-am alunecat. Probabil am leșinat. Sau am adormit… dacă v-ați întrebat până acum, da, eu dorm! Adică, așa cum pot să scriu, pot să și dorm. Toate obiectele dorm, mai puțin mâncarea, dar voi oamenii nu știți (bine, odată ce citiți asta, știți sau, dacă v-ați trezit noaptea și ați văzut obiecte care vorbeau, cum a făcut Ariana, atunci aflați adevăruri interesante). Când mi-am revenit, era întuneric. Mirosea urât și eu eram închis. Nu știu exact unde, dar erau multe obiecte morocănoase, pentru că stăteau de zile întregi acolo și stăpânii nu veneau după ele. Oare eu voi mai fi recuperat?
Perspectiva Arianei
Au trecut mai multe zile până când, cu ajutorul îngrijitorilor și al biroului de obiecte pierdute, am reușit să îmi recuperez rucsacul. Mama era supărată pe mine: ar fi preferat să cumpere altul, dar să nu pierdem zilele cu astfel de căutări. Dar ea nu știe cât de rău s-ar fi simțit ghiozdănelul fără mine. În cea din urmă zi, împachetăm, mergem la aeroport și trecem prin aceleași lucruri, dar o coadă cât Zidul Chinezesc; ne îmbrăcăm, în cele din urmă și plecăm. Ajungem la aeroportul de la Craiova, de pe care am și plecat, iar tata ne aștepta afară. I-am dat o mare îmbrățișare, în care am strâns tot dorul de el și am plecat acasă. Și, deși a trebuit să jur că nu o să-l mai pierd, aș spune că această vacanță a fost cea mai fantastică! (Ariana&Ghiozdănel)