Da, cea mai grea meserie este cea de părinte. Odată copilul venit în viața ta, nu mai poți da înapoi. Vei reuși să fii un bun părinte? Și, pană la urmă, ce înseamnă să fii un bun părinte? Știu că nu există rețete, însă un bun părinte este acela care îndeplinește nevoile copilului (atenție: NEVOILE și NU DORINȚELE!)
Una dintre nevoile primordiale ale piticului tău este cea de sigurantă fizică și emotională. Familia este stâlpul de rezistentă al oricărui om, iar această nevoie trebuie îndeplinită încă dinainte de naștere. Odată venit pe lume, obligatia noastră ca părinti este să-i asigurăm protectie fizică, un mediu cald, de întelegere, dragoste și acceptare neconditionată. Dacă nu găsește acel mediu stabil în familie, copilul îl va căuta în altă parte, iar pe acest fond pot să apară comportamente deviante: copilul minte, fură, fumează, consumă alcool sau droguri.
Factorii de protecție, cei care reduc riscurile apariției comportamentelor nesănătoase, sunt tocmai asigurarea nevoilor copilului. Care sunt aceste nevoi?
- nevoia de siguranță fizică: copilul are nevoie să știe că părinții îi pot oferi protecție fizică, îl pot apăra de orice pericol fizic;
- nevoia de siguranță psihică/emoțională: implică nevoia de înțelegere și de iubire necondiționată. Arată-i copilului că-l iubești, că-l placi, pur și simplu, așa cum este. Ne creăm deseori o imagine despre cum va fi copilul nostru sau cum am vrea să fie. Realitatea s-ar putea să nu fie identică cu visele noatre și atunci e foarte important să-i arăți că-l placi așa cum e. Arată-i că-l iubești, joacă-te cu el, ascultă-l, încurajează-l. Părinții (și oamenii, în general) tind să sesizeze doar ceea ce copilul face greșit și atunci îl sancționează, îl ceartă și uită, de multe ori, să-l încurajeze pentru lucrurile pe care le face bine – pentru un copil, uneori și spălatul pe mâini reprezintă un efort pentru că trebuie să renunțe la o activitate plăcută și să facă ceva ce nu-i face plăcere, iar acest efort trebuie încurajat. Lăudați, astfel, copilul pentru toate lucrurile pe care le-a făcut bine. Chiar și când face vreo boacănă arată-i că-ți pasă de el și că-l accepți necondiționat. Dacă-l mângâi doar când face lucruri bune, în mintea copilului se creează asocierea: „mama mă alintă/mă iubește doar cand fac lucruri bune.” Sanctionați comportamentul copilului („Ai făcut….!”), nu aplicați etichete („Ești…!”)! Comunică cu copilul tău pentru că acesta este drumul sigur către crearea unei relații de încredere. Aceasta este fundamentală în dezvoltarea intelectuală și emoțională a copilului.
- nevoia de încredere și libertate – cu toții vrem să avem copii cu o imagine de sine pozitivă, să aibă încredere în forțele proprii. O imagine de sine pozitivă și încrederea că poți face singur anumite lucruri sunt factori importanți de protecție în reducerea consumului de alcool și droguri. Acestea dau copilului/adolescentului puterea de a spune „NU”, de a-și refuza prietenii când aceștia îi oferă o țigară/ un pahar de alcool sau o pilulă. „Știu cine sunt, cu bune și cu rele, mă plac și mă accept așa cum sunt, gândesc înainte de a acționa și știu că am pe cine să mă bazez în familie, astfel că nu am nevoie neapărat de aprobarea prietenilor și nici de confirmări exterioare că valorez ceea ce valorez.” Acesta este discursul interior al unei persoane care are un mediu familial favorabil dezvoltării armonioase. Ori, această imagine de sine și încrederea în forțele proprii se formează de la vârste foarte mici, de la 1-2 ani, când copilul își manifestă independența. Lasă-l să mănânce singur la un an și jumătate, chiar dacă face mizerie, lasă-l să se îmbrace singur, să-și aranjeze singur lucrurile în cameră, să-și facă singur patul. El poate, trebuie și vrea să-și exerseze toate abilitățile și cunoștințele. Ai încredere în propriul tău copil și lasă-i libertatea de a cerceta, bucuria de a căuta, de a face! Citeam o glumă (tristă, dar adevărată): mama se adresează fetiței ei de 4 ani: „Draga mea, când vei fi mare vreau să fii un adult asertiv și cu inițiativă, puternic și încrezător. Dar acum, copil fiind, vreau să fii obedientă și să faci ce-ti spun eu.” Un copil obedient va fi un adult obedient. Un copil cu o stimă de sine scăzută va fi un adult cu o stimă de sine scăzută.
Lăsați copilul să ia singur hotărări, implicați-l în deciziile pe care le luați (firesc, în funcție de vârstă și de nivelul de înțelegere al copilului) și lăsați-l să suporte consecințele propriilor acțiuni. Vrem să creștem un adult responsabil și matur? Atunci, trebuie să începem cât mai devreme.
- nevoia de identitate – Cine sunt eu? Sunt copilul părinților mei! Și pentru că așa este, eu trebuie să simt asta, trebuie să simt că fac parte din familie. Omul este o ființă socială, iar apartenența la un grup vine ca o nevoie firească. În cadrul acestui grup, omul are nevoie să știe că este valorizat, apreciat. Cu alte cuvinte, că are o IDENTITATE. Dacă puiul tău nu găsește în familie grupul în care să știe că este iubit și apreciat – așa cum este e l- neconditionat, ca adolescent va căuta, și, cu sigurantă, va găsi grupul care să-i satisfacă această nevoie. Acest lucru poate să-l determine pe copil/adolescent să consume alcool sau alte droguri. În cadrul familiei, responsabilizați copilul, implicați-l în activitățile casei și în luarea deciziilor, apreciati-i inițiativele, deciziile luate și evitați etichetările (”Prostule!”/ „Nu ești bun de nimic!”/„Leneșule!” etc).
- nevoia de disciplină, limite și așteptări coerente. Ce înseamnă să disciplinezi? Să dai ordine? Să aștepți de la copil să fie un soldățel/roboțel care să-ți execute poruncile? În limba latină, „discipol” înseamnă „cel ce învață”, astfel, a disciplina înseamnă a învăța. Cum învățarea are loc din primele zile de viață, disciplinarea începe tot atunci- de la disciplina unui program de hrănire a bebelușului, a unui program de somn, până la interdicții (apar din al doilea an de viață), reguli și limite. Copiii au nevoie de structură și coerență pentru a-și forma propria ordine cu lumea, cu „haosul” (Mihaela Minulescu – „Psihologia copilului mic”, ed. Psyche, București, 2003). În lipsa acestei ordini interioare, copilul poate fi predispus în a căuta propriile repere și, implicit, pot să apară comportamente nesănătoase, precum consumul de droguri. Limitele trebuie să fie ferme, consecvente și adaptate vârstei copilului, iar așteptările trebuie să fie în concordanță cu acestea, cu ceea ce poate face realmente copilul. Așteptările nerealiste, fie că sunt prea mari sau prea mici, anxietează copilul, îi creează o imagine de sine scăzută, îl inhibă și-l programează pentru eșec.
La polul opus, factorii de risc ai consumului de alcool și droguri sunt tocmai nesatisfacerea acestor nevoi ale copilului. Relațiile tensionate din familie, consumul de tutun, alcool sau alte droguri, părinți prea duri sau prea lași, comunicarea neadecvată între părinti și copii, așteptările nerealiste, stilul educativ inconsecvent, conflictele din familie, atitudinile și comportamentele favorabile consumului de tutun, alcool sau alte droguri reprezintă factori care pot predispune copilul la adoptarea unor comportamente nesănătoase.
Nu în ultimul rând, pentru a crește copii sănătoși, trebuie să fim noi înșine părinți sănătoși, pentru că exemplul personal este mai puternic decat orice prelegere i-am ține copilului. Exemplul personal este principalul factor care influențează comportamentul, atitudinile și credintele copilului nostru!
Mirela Țigănaș
Psiholog clinician specialist/psihoterapeut
Consilier școlar Liceul Internațional IOANID