Marlena Pintilie: ”Trebuie sa le insuflam incredere fata de propria persoana”
Marlena Pintilie: ”Trebuie sa le insuflam incredere fata de propria persoana”

Marlena Pintilie: ”Trebuie sa le insuflam incredere fata de propria persoana”

Marlena Pintilie s-a alaturat recent echipei de la Liceul International IOANID, sectia Cambridge, insa simte ca aici e a doua familie. Atat colegii, cat si elevii ei impartasesc acelasi sentiment. Parca se cunosc de o viata-ntreaga. Mereu este fascinata de copii, iar prezenta sa eleganta, firea sa comunicativa și luminoasa o fac pe doamna Marlena o profesoara desavarsita la cursurile sale de business si turism. Indruma cu mult drag elevii la proiectele de examen si lucreaza cot la cot cu ei indiferent ca este vorba de o conferinta de turism sau un targ caritabil de Craciun.

Hai să facem cunoștință! Spune-ne câteva cuvinte despre tine, atât pe plan personal, cât și profesional.

Sunt o persoana energica, adepta sloganului Long Life Learning. Imi place sa acumulez cunostinte si sa le transmit mai departe.

Iubesc viata. Iubesc mult copiii. Ei reprezinta tot ce poate fi mai frumos pe lume. Copiii sunt garantia ca viata merge mai departe, si nu oricum. Impreuna, putem si suntem datori sa construim o lume mai buna, mai frumoasa. Noi, profesorii, avem misiunea nobila de a pune temelia viitorului prin ceea ce facem. Noi suntem cei care trebuie sa oferim raspunsuri la numeroasele intrebari pe care ii framanta pe copii. Si nu in ultimul rand, trebuie sa ii motivam pe elevi sa ramana curiosi. Este necesar sa le insuflam convingerea ca pot gasi raspunsurile pe care le cauta prin studiu, ca pot contribui cu ideile lor la gasirea de noi raspunsuri sau sa stimuleze generarea unor intrebari nemaiauzite.

Ca profesori, este important sa constientizam ca traim intr-o lume in care informatia este la un click distanta si ca numarul informatiilor noi creste exponential cu fiecare clipa. In aceste conditii, noi avem un nou rol. Acela de a le furniza imbolduri care sa le stimuleze dorinta de a cauta noi informatii, dar mai ales de a le oferi indrumarea necesara pentru a le dezvolta capacitatea de a folosi si aplica aceste informatii in mod practic. Totodata, trebuie sa le insuflam incredere fata de propria persoana, iar increderea izvoraste din cunoastere.

Sunt un om care isi iubeste meseria si care vine cu placere la scoala, la elevi. Si stiti de ce? Pentru ca imi plac provocarile.

Care sunt pasiunile tale, ce-ți place să faci când nu ești la școală?

Imi place sa ma plimb, iubesc calatoriile, asa ca nu este intamplator ca predau Turism. In viata de zi cu zi ma ocup de cele trei pisici, ascult muzica si citesc.

De ce ai ales să lucrezi în educație?

Pentru ca imi place sa fiu profesoara. Primele lectii le-am dat unor copii din vecini cand aveam doar 10 ani. Se obisnuisera sa ii ajut la teme. Eu eram in clasa a treia, iar ei erau cu un an mai mici. Ma bucuram ori de cate ori luau note bune.

Care au fost dorințele profesionale pe care le-ai avut la început de drum?

La inceput de drum mi-am dorit sa fiu un dascal bun. Asta imi doresc si acum.

Povestește-ne despre o provocare pe care ai trait-o de-a lungul carierei și spune-ne cum ai reușit să o depășești.

Cea mai grea provocare a fost cand eram profesoara la Tescani, in judetul Bacau. Eram diriginta la o clasa de a sasea si aveam un elev care lipsea mult de la scoala. L-am intrebat de ce lipseste si mi-a spus cu inocenta ca nu era randul lui sa se incalte cu ghetele. Erau 6 copii la parinti si aveau doar doua perechi de ghete pe care le purtau pe rand. A fost greu. Imi venea sa plang. M-am bucurat cand am adus ghete pentru copiii respectivi colectionate de la prieteni. De atunci, elevul meu nu a mai lipsit .

Cum ai defini relația ta cu elevii?

Eu am o relatie buna cu elevii si consider ca ne respectam reciproc. Pentru mine este important sa stiu ca elevii simt ca sunt respectati si ca sunt tratati in mod corect.

Cum te raportezi la părinți, care este relaţia ta cu aceștia? Ce așteptări ar trebui să aibă școala de la părinți și invers?

Am o relatie buna cu parintii pentru ca si eu sunt mama. Empatizez cu ei si inteleg asteptarile lor. Consider ca intre scoala si parinti trebuie sa existe o colaborare continua pentru ca numai asa putem sa oferim o educatie solida noii generatii. Avem un scop comun, deci trebuie colaboram.

Care sunt trăsăturile pe care toți profesorii trebuie să le aibă?

Rabdare, intelegere, deschidere spre nou, dorinta de cunoastere.

Dacă ai avea super-puteri, pe care ți-ai alege-o pentru a ajuta sistemul de educație din Romania?

Daca as avea superputeri mi-as dori sa pot sa pun bazele unui sistem educational  coerent si consistent.

De ce ai ales IOANID?

Este o scoala care imi ofera posibilitatea de a fi profesoara intr-un mediu academic elevat, in conditii care ma stimuleaza. Da, ma simt bine la IOANID, pentru ca am posibilitatea sa practic meseria pe care o iubesc.