10 sfaturi practice și câteva noțiuni de psihologia copilului
Atât profesorii, cât și părinții se confruntă cu probleme de atenție la copii. După vacanță sau la începerea clasei pregătitoare, copiii pot întâmpina diverse dificultăți de concentrare și atenție. Aceste impedimente apar fie pentru că nu și-au dezvoltat aceste aptitudini încă, fie pentru că au avut o pauză în desfășurarea activităților organizate, care necesită răbdare și atenție.
Mediul școlar contribuie la dezvoltarea celor două capacități, însă este vital ca și părinții să contribuie la acest aspect. În rândurile următoare, vom contura câteva idei pentru a-l ajuta pe copil să își dezvolte sau să-și crească atenția și capacitatea de concentrare.
- Implicați copilul în activități ce îl responsabilizează pentru o perioadă mai mare de timp. Atribuirea unor „îndatoriri” casnice este una din cele mai bune metode. Așadar, puteți să discutați să facă ordine în camera sa, în dulapul cu haine, în bibliotecă sau pe birou. Este recomandat să se implice și în activități ce țin de toată casa, precum pregătirea micului dejun pentru toată familia în zilele de sâmbătă.
- Motivați-l și susțineți-l să desfășoare activități care presupun multă atenție la detalii. Puteți include împăturitul hainelor, aranjarea lor pe culori sau dimensiuni, aranjarea unor sertare care au mărunțișuri. Lucrați împreună la început, iar apoi îl puteți lăsa și singur.
- Reduceți utilizarea telefonului și tabletei (în mod special în ceea ce privește jocurile). Puteți urmări în familie un film pentru copii, un documentar despre viața în junglă sau despre alte subiecte, dar nu îl lăsați în fața ecranelor până când vă terminați dumneavoastră activitățile. Puteți să valorificați acest timp dacă lucrați împreună cu copilul. Puteți împărtăși experiențe din copilăria dumneavoastră sau să discutați despre proiectele sale de la școală.
- Faceți activități de sensibilizare motrică. Puteți să gătiți împreună sau să îl încurajați să realizeze o pictură cu degetele și apoi să o expuneți într-un loc vizibil. Poate să învețe să coasă sau să construiască din lut. O altă idee este să își ansambleze singur componentele unei construcții.
- Oferiți-i independeță, atât în ceea ce privește igiena, cât și lucrurile personale (articole de îmbrăcăminte, rucsac, penar, creioane ascuțite). Bineînțeles, este nevoie să fie verificat până se constată că își îndeplinește cu responsabilitate sarcinile.
- Confruntați momentele de frustrare. Atunci când copilul greșește, trebuie să fie încurajat să se corecteze singur, nu să apeleze la altcineva (fie că vorbim de teme școlare sau de activitățile casnice). Pierderea la jocuri, de exemplu, în cadrul familial, este un mod în care copilul poate învăța să abordeze corect frustrarea și pierderea, să se motiveze să fie mai bun și mai perseverent în ceea ce face. Iluzia câștigului imediat (care apare în cazul jocurilor video) sau iluzia jocului de masă câștigat în fața membrilor familiei, fără mari eforturi, îi creează falsa impresie că așa este mereu și, din păcate, toleranța la frustrare rămâne la nivel infantil.
- Învățați-l să se plictisească. În acest mod, o să se confrunte cu această trăire fără să creadă că e nevoie să fie mereu într-o mișcare continuă. Pot exista momente stagnante.
- Provocați-l să aleagă între activități care necesită concentrare, dar și la limitarea alegerilor. Spre exemplu, să aleagă între o carte, un puzzle de dificultate mai ridicată ( ansamblare pe parcursul a mai multor zile) sau un desen cu multe detalii. Toate aceste alegeri ar trebui să implice disciplina de a lucra consecvent pe o perioadă mai îndelungată de timp.
- Faceți exerciții de respirație, de relaxare musculară, sport, plimbări lungi în parc, timp în care povestiți despre o frunză care cade din copac sau o floare care înflorește sau își pierde petalele, își schimbă culoarea etc.
- Prelungiți timpul de gândire pentru un răspuns. Amânarea răspunsului sau a cererii poate crea un comportament benefic pe termen lung. Practicați recompensarea intermitentă (validată științific ca având cel mai bun randament), adică recompensați la maxim jumătate din ceea ce fac bine sau în plus. Recompensarea nu ar trebui să fie în situații de sarcini specifice vârstei.
Spre final aș dori să vă amintesc că vârsta 6-12 ani este perioada când lupta copilului se dă între competență și inerție. Este nevoia copiilor de a produce și construi ceva versus sentimentul de incapacitate și inferioritate. Capacitatea copilului de a alege singur este foarte limitată până în 12 ani. Ba chiar el este considerat incapabil să aleagă singur. Responsabil pentru coordonare și alegeri rămâne părintele. Copiii care reușesc să își finiseze aceste capacități în această perioadă dezvoltă încredere în sine și nu dezvoltă sentimente de inferioritate. Relația cu amândoi părinții este extrem de importantă. În relație cu tatăl (masculinitatea) se dezvoltă forța și încrederea. În relație cu mama (feminitatea) se dezvoltă sensibilitatea și afecțiunea pentru ce este în jur. Copiii se compară mult în această perioadă, chiar dacă nu îi compară părinții sau profesorii. Este lupta lor, dar nu trebuie să fie singuri. Ei au nevoie de un suport specific vârstei, au nevoie de coordonare și implicare activă sub formă de timp din partea părinților.
Psiholog,
Agnes Remalia Dragomir