Orice copil și-ar dori să învețe lucruri distrându-se, jucându-se ori experimentând. Orele de limba engleză de la ciclul gimnazial al Liceului Internațional IOANID sunt exact așa! Fie că se desfășoară în aer liber, fie în sala de clasă, cu rebusuri la tabla interactivă sau cu jocuri de echipă, cursurile susținute de Cristina sunt cele mai așteptate! În continuare, vă invităm să o cunoașteți mai bine.
- Spune-ne câteva cuvinte despre tine, atât pe plan personal, cât și profesional.
Sunt Cristina, un om pasionat de ceea ce face și care trăiește din și prin pasiuni. Sunt profesor de 16 ani, predau limba engleză cu drag și mă consider norocoasă că am profesia pe care mi-am dorit-o din copilărie.
- Care sunt pasiunile tale, ce-ți place să faci când nu ești la școală?
În viața privată, am o plăcere: să merg la teatru, concerte și expoziții. Însă marile mele pasiuni rămân călătoriile și lectura. Nu pot să îmi imaginez viața fără călătorii, le văd ca pe o experiență de viață care te transformă fundamental, căci ele sunt un periplu prin istorie, gastronomie şi artă. Îți deschid mintea și orizonturile, îţi umplu sufletul. Și călătoriile imaginare prin cărți le ador, cele care te poartă prin toată lumea, în epoci și culturi diferite, dar care, în același timp te ajută să îţi păstrezi intact exercițiul imaginației și al introspecției.
- De ce ai ales să lucrezi în educație?
Încă din copilărie visam să lucrez cu copiii. Eram convinsă că voi fi învățătoare și, în felul meu copilăresc, exersam cu vecinii mei mai mici, peretele blocului fiind întotdeauna pe post de tablă. Însă, la un moment dat, am descoperit engleza, care m-a fascinat, mai ales cea din filme și cântece, deci nu a fost nicio surpriză pentru nimeni când am devenit profesor de limba engleză.
- Care au fost dorințele profesionale pe care le-ai avut la început de drum?
Încă de la primul contact cu sistemul britanic, undeva cam prin 2004, mi-am dat seama că lucrurile erau diferite de ce știam eu de pe băncile facultăţii: practica depăşea cu mult teoria! Lucru în echipă încă din prima zi, rigoare, plus o listă lungă de cursuri de formare, susţinute de traineri englezi de la care am învățat mult și care mi-au încurajat creativitatea. Deci, datorită acestor oameni, dar şi acestui sistem riguros, s-a născut dorința de a preda cât mai modern, la standarde ridicate, de a avea lecţii centrate pe elevi și de a îndrăzni să predau altfel, prin multe jocuri didactice, filme, muzică etc.
- Povestește-ne despre o provocare pe care ai trăit-o de-a lungul carierei și spune-ne cum ai reușit să o depășești.
După cei 8 ani de activitate în sistemul britanic, am luat-o de la zero în sistemul românesc, care nu mi-a echivalat nicio diplomă. A fost o mare provocare, însă, cu ambiție și perseverență, am trecut prin toate etapele unui debutant, obținând Gradul I anul acesta.
- Cum ai defini relația ta cu elevii?
Încerc să am o relație caldă cu ei, să mă pun în pielea lor în tot felul de situații, să le predau într-un mod amuzant, care să îi atragă. Am grijă să le simplific mult materia, întotdeauna să pară ceva ușor și copilăresc, prin contexte ușor de reținut. În interacțiunea cu ei, și-au dat seama că pun accent pe jocuri didactice, dezbateri, filme și cărți. De asemenea, sunt elevi care îmi spun că impun standarde înalte, totuși ei nu simt presiune, ceea ce mă bucură.
- Cum te raportezi la părinți, care este relaţia ta cu aceștia? Ce așteptări ar trebui să aibă școala de la părinți și invers?
Tind să cred că am o relație caldă și onestă, de fiecare dată mă străduiesc să le prezint realitatea, cu bune și rele, căci părintele trebuie să știe la ce nivel se situează copilul. Este normal să emită anumite pretenții, însă cazul optim este atunci când pretenţiile părinţilor sunt însoţite de o conştientizare a faptului că există mai mulți actori în procesul educației, iar backgroundul oferit de ei copiilor este vital.
- Care sunt trăsăturile pe care toți profesorii trebuie să le aibă?
În primul rând, toţi profesorii ar trebui să aibă vocație, altfel nu au motive să fie la catedră. De asemenea, e important să fie erudiți, dedicați, mereu deschiși spre nevoile elevilor și să țină pasul cu metodele noi de predare.
- Dacă n-ai fi profesor, ce altceva ți-ar plăcea să faci?
Toată viața nu am văzut în fața ochilor decât această profesie, dar, dacă ar fi să încerc să-mi imaginez altceva, poate m-aș gândi să lucrez la o agenție de turism sau în cadrul unei organizaţii care se ocupă cu protecția animalelor.
- Dacă ai avea super-puteri, pe care ți-ai alege-o pentru a ajuta sistemul de educație din România?
Cred că aș ajuta profesorii debutanți, cei care susțin primul lor examen important, de obţinere a postului de titular. Consider că cerințele acestui examen nu au legătură cu realitatea, sunt prea mari, mai ales la metodica predării, pentru niște tineri care de-abia ies de pe băncile școlii. Mai degrabă e nevoie să fie sprijiniți didactic și moral pentru a păși cu dreptul, decât să fie arătați cu degetul prin media. Iar pentru cei care sunt titulari, aş propune să fie monitorizați, căci unii dintre ei, știind că au postul asigurat, predau fără tragere de inimă, în virtutea inerţiei profesionale. Aici aș interveni, dacă aș putea.
- De ce ai ales IOANID?
Au fost mai multe motive, însă m-a convins seriozitatea de la interviu, mai ales obiectivele clare prezentate de management, care mi-au dat încredere că pot să pornesc la drum chiar dacă gimnaziul era la început atunci, eu preluând primele două clase în toamna lui 2013. Şi a fost o alegere bună!