Dacă ajungeți în Grădinița IOANID și buna dispoziție vă învăluie de la intrare, să știți ca vine de la Lori. Copiii îi mai spun și Loricel, iar cu toții sunt încântați de râsul ei molipsitor și încearcă adesea să îl imite.
Cum se explică permanenta ei veselie? Este tot timpul preocupată de starea interioară a celor din jur și, mai ales, de starea de bine a copiilor, cărora le oferă ceea ce numim „o educație cu blândețe”.
- Hai să facem cunoștință! Spune-ne câteva cuvinte despre tine, atât pe plan personal, cât și profesional.
Numele meu este Loredana Roșu, iar copiii îmi spun, pe scurt, Lori. Sunt fata cu râsul contagios, care se aude pe holurile grădiniței sau chiar din curte. Sunt optimistă, răbdătoare, aduc creativitate în activitatea mea didactică și îmi place să stau printre copii. Consider că pot intra rapid în lumea lor și ador să mă las purtată de magia sincerității lor și de ușurința cu care ei interacționează.
- Care sunt pasiunile tale, ce-ți place să faci când nu ești la grădiniță?
Spiritul ludic face parte din personalitatea mea. Sunt o fire activă și îmi place să aduc joaca în tot ce fac. Îmi place să fac sport, să mă plimb în aer liber, să practic călăria, să călătoresc și să scriu. Am descoperit recent pasiunea mea pentru caligrafie și mă ajută să mă relaxez.
- De ce ai ales să lucrezi în educație?
În timpul școlii, am avut șansa de a avea mai multe cadre didactice de excepție, care m-au sprijinit, m-au ajutat să am încredere în mine și de aceea mi-am dorit să am această super-putere în meseria mea – puterea de a inspira copiii. Mai mult, am urmat pașii bunicii mele, care a fost profesoară de matematică.
- Care au fost dorințele profesionale pe care le-ai avut la început de drum?
Am început să lucrez imediat ce am absolvit liceul pedagogic și cred că dorința mea de început a fost să formez „puii de oameni”. Încă de când făceam practică, mă fascina relația creată între profesori și elevi sau preșcolari. Am ales să le fiu alături copiilor asemenea unui ghid în marea de conținuturi urmărite și în același timp să fiu atentă la nevoile și potențialul fiecăruia.
- Povestește-ne despre o provocare pe care ai trăit-o de-a lungul carierei și spune-ne cum ai reușit să o depășești.
Îmi amintesc că în primul an, când am debutat în această meserie, încercam să interacționez cu copiii adresandu-mă ca unor adulți și mă întristam când observam că ce le spuneam părea că nu ajunge la ei. În scurt timp, am înțeles că zâmbetul, îmbrățișările și relația creată în grupă sunt mai importante decât toate cunoștințele pe care doream să le transmit sau deprinderile pe care mă străduiam să le formez. Acum, după 13 ani de lucru cu cei mici, știu că informația academică vine pe locul doi, pe locul întâi este relația.
- Cum ai defini relația ta cu cei mici?
Pot spune că relația mea cu cei mici reprezintă, practic, meseria mea. Stilul meu este unul echilibrat, în care fermitatea și regulile se împletesc cu permisivitatea și joaca. Când mă gândesc la relație, primul cuvânt care îmi vine în minte este conectarea, crearea un spațiu de siguranță în care copiii se exprimă, interacționează, au posibilitatea de a alege și sunt ascultați. Așa văd eu relația cu cei mici – un mediu în care nevoile lor sunt prioritare.
- Cum te raportezi la părinți, care este relaţia ta cu aceștia? Ce așteptări ar trebui să aibă grădinița de la părinți și invers?
Sunt foarte recunoscătoare că acum părinții au o multitudine de resurse și că, dincolo de pregătirea pentru școală, dezvoltarea emoțională apare ca un deziderat pentru ei. Eu consider că părinții și profesorii formează o echipă, al cărei scop este dezvoltarea armonioasă a copiilor. Așteptările, în opinia mea, se concretizează pentru fiecare copil în parte. Eu mă aștept ca părinții să identifice nevoile copiilor lor, pentru fiecare stadiu de dezvoltare, să îi sprijine și să îi poată lăsa pe micuți să trăiască diferitele stări emoționale pe care aceștia le simt, fără a proiecta asupra lor propriile reprezentări.
-
Care sunt trăsăturile pe care toți profesorii trebuie să le aibă?
Sunt foarte multe atribute pe care profesorii ar trebui să le aibă. Profesorul ce apare în fața copiilor trebuie să fie o persoană empatică, atentă la nevoile lor, cu disponibilitate pentru elevi, să vină în clasă cu energie și entuziasm, să găsească echilibrul dintre fermitate și permisivitate și, bineînțeles, să fie un profesionist.
- Dacă n-ai fi profesor, ce altceva ți-ar plăcea să faci?
Dacă nu aș fi profesor, cu siguranță aș lucra tot cu cei mici, fie ca terapeut sau consilier pentru dezvoltare personală. Cu alte cuvinte, mi-aș păstra partenerii de joacă și într-o altă profesie.
- Dacă ai avea super-puteri, pe care ți-ai alege-o pentru a ajuta sistemul de educație din Romania?
Aici e simplu. Mi-aș folosi super-puterile pentru a veni în sprijinul protagoniștilor acestui sistem. Pentru profesori, aș oferi resurse informaționale, motivaționale și emoționale, precum și posibilitatea de a avea acces la toate materialele de care au nevoie. Pentru elevi, aș transforma școala într-un loc în care abilitățile lor sunt dezvoltate și în care primesc suport pentru învățare, fără teama de a fi etichetați sau judecați. Nu în ultimul rând, aș invita părinții să fie alături de copiii lor, acceptându-le particularitățile și încurajându-le competitivitatea față de ei înșiși. Scopul progresului este ca elevii să încerce astăzi să fie mai buni decât au fost ieri.
- Care sunt micile bucurii ale zilei la grădiniță?
Îmi place că fiecare zi aduce cel puțin o nouă provocare, motive pentru îmbrățișări și satisfacția lucrului bine făcut.
