La 11 ani, a jucat în „Sunetul muzicii” și „Familia Addams”. Interviu cu Matei, elevul nostru pasionat de muzică și actorie

La 11 ani, a jucat în „Sunetul muzicii” și „Familia Addams”. Interviu cu Matei, elevul nostru pasionat de muzică și actorie

Reporter: Sara, clasa a X-a U Fotograf: Iordan, clasa a VI-a A

Matei, elevul nostru de la clasa a V-a B, este pasionat de muzică și actorie, fiind deja la al doilea musical jucat, „Familia Addams”, regizat de Răzvan Mazilu. Piesa este nominalizată la categoria Cel mai bun spectacol la premiile UNITER, cele mai importante competiții din domeniul teatral din România.

Curioși să aflăm cum, la doar 11 ani, a reușit performanța aceasta, l-am “furat” pe Matei de la o oră de curs și i-am luat un interviu.

Cum ai ajuns să fii interesat de muzică și actorie? Ai pe cineva în familie care să te fi îndrumat în această direcție?

Pasiunea mea a început cu muzica, la patru ani, datorită profesoarei de muzică de la grădiniță, Ioana Boancă, care m-a primit în corul ei și am cântat împreună până când am terminat grădinița. Apoi am tot dezvoltat pasiunea aceasta în corul școlii cu doamna Teodora Jaworski, care după ceva timp m-a invitat și într-un cor organizat de ea în afara școlii, iar eu am acceptat cu mare plăcere.

După un an sau doi, dumneaei m-a îndrumat către o audiție pentru Sunetul muzicii și eu am spus „De ce nu?” pentru că îmi plac lucrurile noi și mă gândeam că s-ar putea să fie ceva diferit. Așa că am fost la audiție, iar comisiei i-a plăcut și, din fericire, am fost acceptat. Acolo l-am întâlnit pe domnul Răzvan Mazilu, care este un regizor, un coregraf foarte foarte bun, foarte talentat și așa am început primul musical cu dumnealui. După ce am terminat cu Sunetul muzicii, a trecut cam un an și jumătate și dumnealui m-a întrebat dacă aș vrea să mai fac parte dintr-un alt musical, iar eu am fost foarte fericit să accept. Așa am fost primit la Familia Adams.

Cum ai reușit să-ți depășești emoțiile pe scenă?

În primul spectacol am fost foarte emoționat și nu știam cum să mă controlez, așa că le-am cerut sfaturi actorilor mai mari. Mi-au spus ce fac ei și am încercat să le urmez îndrumările. Oricum, emoțiile mi-au dispărut odată ajuns pe scenă pentru că, pur și simplu, când am văzut mulțimea aceea de oameni mi-a trecut totul. Singurul lucru la care mă concentram era să joc cât mai bine.

Ne poți da câteva exemple, ce sfaturi ți-au dat actorii mai mari?

Mi-au spus să stau calm, să nu mă agit pe scenă, să mă gândesc că emoțiile sunt normale. Mie îmi era frică, iar ei m-au asigurat că, după două luni de repetiții intensive, nu am de ce să-mi fac griji. Tot ei mi-au spus să am o atitudine pozitivă și să mă distrez, pentru că este cel mai important lucru.

Ești o persoană timidă? Dacă da, poți spune că scena te-a ajutat să îți înfrângi temerile?

Când eram mai mic eram foarte timid și da, pot spune că musicalurile m-au ajutat. În primul rând, pentru că am învățat să joc și să cânt în fața multor oameni, ceea ce mi-ar fi fost foarte greu acum, să zicem, cinci ani, când încă nu aveam experiența aceasta.

Îmi poți spune câte ceva despre atmosfera de la teatru, cum sunt colegii?

Suntem toți ca o familie. În primul musical la care am participat, Sunetul muzicii, eram mai mulți copii și atunci eram ca niște frați: ne ajutam, ne jucam împreună, chiar și după repetiții. Iar actorii mai mari ne luau sub aripa lor, oferindu-ne sfaturi și ajutându-ne. La Familia Adams a fost un pic diferit pentru că am fost singurul copil din distribuție. Totuși, și acolo m-am simțit foarte bine fiindcă mulți dintre actori m-au îndrumat, sfătuindu-mă cum să fac un anume lucru sau cum să mai lucrez la una dintre scene. Acum, mă simt de parcă ei mi-ar putea fi rude. Chiar îmi sunt foarte apropiați.

Cum te descurci să balansezi școala și această pasiune? Pe care ai spune că pui mai mult accentul?

Este destul de greu să fac față amândurora, doar că școala și teatrul sunt lucruri care îmi plac foarte mult. Știi cum e, că tot ceea ce faci cu plăcere trece mai ușor decât ceea ce nu îți place și atunci nu simt chiar o greutate atât de mare. Eu cred că pun accent pe amândouă și reușesc să le balansez.

Cam de câte ori ai repetiții?

Nu am mai repetat din septembrie, pentru că atunci a fost premiera musicalului. Dar, mai înainte, am lucrat cam patru luni, zi de zi. De obicei, avem spectacole cam de cinci-șase ori pe lună.

Care este musicalul cu care te mândrești cel mai tare?

Amândouă mi-au plăcut foarte mult, dar cred că mă mândresc mai tare cu Famlia Adams pentru că acolo am și un rol mai important, am și un solo. Iar în această piesă pot să zic că mă simt mai în largul meu.

Care este sentimentul când, după terminarea unui spectacol, rămâi pe scenă pentru a-ți primi aplauzele?

E un sentiment foarte foarte frumos… inedit, pot să spun. Eu cred că există foarte puține activități în care simți acea pasiune, simți cum visurile devin realitate. În timpul spectacolului se văd doar primele două-trei rânduri și apoi totul este negru în sală, dar la final vezi tot publicul, vezi câtă lume era de fapt acolo și cât de mult îți apreciază munca. Iar asta te face cu adevărat fericit.

Ai câțiva idoli din muzică și teatru?

În teatrul românesc pot să spun că un mare idol, alături de care joc în piesele acestea, este Lucian Ionescu, care mi se pare un actor extraordinar! El face față la orice fel de emoție și știe cum să gestioneze totul. De pe Broadway sau din filme, îmi place foarte mult de Jennifer Aniston, dar și de Leonardo DiCaprio.

Crezi că îți place îndeajuns de mult această ocupație pentru a-ți face o carieră din ea?

Eu cred că da, pentru că îmi face foarte mare plăcere și mă simt în largul meu. Știu că dacă îmi place atât de mult de la o vâstă atât de fragedă, sigur îmi va plăcea și pe parcurs până când voi evolua din ce în ce mai mult. Sper să ajung ca actorii de pe Broadway și de pe West End.