Autor: Măndica Beleca, profesor învățământ primar
Alergăm cu toții prin labirintul slujbelor noastre în ideea de a munci constructiv, de a realiza ceva nemaipomenit, de a ne demonstra nouă și celorlalți ce putem face, de a ieși din anonimat sau nu și uităm uneori total că avem și altceva, poate mai important decât toate celelalte la un loc, uităm de noi, uităm că avem o viață a noastră, viață care trebuie să fie una sănătoasă, în primul rând.
Ritmul vieții de astăzi, cel de lucru, este infernal, ne ocupă toată ziua, încât pentru noi și familiile noastre ne rămân foarte puține momente de a fi împreună. Aproape că nu le mai știm gustul și liniștea. Există un vinovat pentru toate acestea? Desigur… noi înșine. De aceea, trebuie să știm că există o variantă extrem de eficientă, care ne adună atât de frumos pe toți într-un loc, încât eu nu aș sta prea mult pe gânduri și aș spune… Hai! Lăsăm totul deoparte și plecăm. Unde?
După mine, cel mai bun loc pentru evadare este muntele. Că este Bucegi, că este Piatra Craiului sau Făgăraș, că este Vrancea sau Buzău, Parâng sau Retezat, nu contează. Acolo găsim secretul unei vieți sănătoase, liniștite și încărcate de frumos. Acolo se umplu cu energie baterii, se uită tumultul stresant al orașului, se reseteaza totul, iar pofta de muncă și viață este alta, una pozitivă și plăcută.
Închide-ți puțin ochii și imaginează-ți: te trezești cu noaptea în cap, îți pui în spate rucsacul și, cu răcoarea dimineții în față, cu prospețimea aerului în nări și cu un mare dor de ducă în picioare, pleci pe drumul de pământ și de pădure al muntelui. În dreapta și în stânga ta îți vorbesc frunzele, pomii, iarba, deasupra se aud tot felul de triluri și, fără să îți dai seama, simți fericirea cum te cuprinde și îți dă avânt.
Când ești obosit, dai rucsacul jos, te întinzi pe iarba moale și fragedă și iei o gură de apă, muști dintr-un măr cu o poftă pe care nu ai mai simțit-o de mult și, ca și când nu ai fi mers câteva ore, pleci din nou la drum îmbrățișând muntele și minunându-te de peisajele care-ți taie respirația. Deodată, îți vine să strigi: iubesc viata asta!
Ridici brațele și te cuprinde din nou o fericire care vine din inima naturii, cu care în acele momente te contopești. Și spui încă o dată: iubesc viața asta! La final, te uiți înapoi, puțin obosit și stabilești urmatoarea drumeție pe care o vei face. Că o vei face singur, că o vei face cu familia sau cu școala… este tot ce vrei să faci de acum înainte.
De aici, noi îți spunem… Hai cu noi pe cărările munților!