#MeetYourFuture: Liceenii au învățat despre managementului hotelier vizitând singurul hotel Relais & Chateaux din România
#MeetYourFuture: Liceenii au învățat despre managementului hotelier vizitând singurul hotel Relais & Chateaux din România

#MeetYourFuture: Liceenii au învățat despre managementului hotelier vizitând singurul hotel Relais & Chateaux din România

În cadrul programului de consiliere și orientare profesională “Meet Your Future”, pentru a se familiariza cu domeniul managementului hotelier, elevii IOANID au efectuat o vizită la singurul hotel Relais & Chateaux din România. Astfel, după efectuarea turului pentru a observa fluxul organizațional și tipurile de departamente existente într-o astfel de afacere, liceeni au discutat cu doi reprezentanți despre statusul de boutique hotel.

De asemenea, au primit informații despre criteriile care trebuie îndeplinite pentru a obține clasificarea pe stele, despre serviciile personalizate pentru clienți, dar și despre modul în care sezonalitatea influențează tarifele pentru camere.

În urma vizitei, elevii ne-au povestit despre experiența trăită:

Am avut oportunitatea de a merge la Hotelul Epoque, care este situat în inima Bucureștiului, într-un loc misterios.  Aici, am fost întâmpinați de două domnișoare amabile și experte în domeniul acesta, business, iar informațiile furnizate ne-au fost de un real folos, mai ales celor care au înclinații către managementul hotelier. Am petrecut două ore în care am vizitat hotelul, am putut remarca complexitatea acestuia, alcătuit dintr-un spa ultramodern, camere și apartamente ample, un restaurant de fine dining și un centru de Evenimente și Conferințe. Oaspeții sunt întâmpinați cu armonie și căldură de către un personal profesionist, meritând cele cinci stele.  O experiență culinară încântătoare, pe care îmi doresc să o retrăiesc iar și iar, deoarece am avut ocazia de mai multe ori să mănânc la L’ Atelier Relais & Chateaux cu familia mea. Hotelul are o atmosfera confortabilă și primitoare, care te face să revii cu mult drag. – Anastasia V., clasa a IX-a U

Turul hotelului Epoque la care am participat a fost prima mea privire a lumii organizatorice. Sunt recunoscătoare că mi s-a oferit ocazia de a naviga prin labirintele întortocheate care înfrumusețează vacanțele atâtor oameni.– Zinca S., clasa a IX-a R

Mi-a plăcut foarte mult vizita la hotel. Am învățat cât de mult poate depinde prețul unei camere de evenimentele din acel oraș. Am fost surprins să aflu cât de mult lucrează angajații unui hotel pentru a asigura cele mai bune condiții. A fost o experiență unică, la care m-am bucurat că am participat. Răzvan L., clasa a IX-a R

Vizita la hotel mi-a oferit șansa de a observa modul în care funcționează acesta, dar și efectele pe care pandemia le-a avut asupra sa. După această activitate, am reușit să-mi formez o idee despre dificultatea de a administra un hotel. Îmi doresc să mai avem parte de astfel de activități în cadrul liceului. – Matei P., clasa a IX-a R