„Singura cale de a forma copii buni este să devenim mai întâi părinți mai buni!”Zig Ziglar
Cand băiețelul meu mi-a spus, într-o seară, „Mami, eu vreau să fiu nemuritor!”, primul meu impuls a fost să-i spun „Nu se poate!”. Însă ceva m-a oprit…„Da, se poate!”. „Serios? Cum?” m-a întrebat el. „Simplu…prin copiii pe care-i vei avea. Așa vei fi nemuritor.” Poate suna cel puțin ciudat pentru un copil de șase ani un astfel de răspuns, dar, pe el, cel putin, l-am pus pe ganduri.
Când ne hotărâm sau când se întamplă să devenim părinți, ne facem atât de multe planuri despre cum și ce anume vom face sau nu vom face cu copiii noștri, ce le vom spune, cum îi vom educa, ce vom alege pentru ei. Avem aproape nouă luni la dispoziție să ne „înarmăm” cu informații, cărți, opinii,păreri, idei din cât mai diverse medii, să mergem la cursuri de parenting pentru ca nașterea și creșterea copilului să nu ne ia prin surprindere. Dar, cu toate acestea, planurile se schimbă cand bebe vine pe lume și toate informațiile pe care le aveam, cărți, idei, opinii, par să nu ne mai fie de folos. Pentru că, vorba zicalei românești, „teoria ca teoria, dar practica ne omoară!” Vom crește ca părinți alături de copilul nostru. Vom fi părinți pentru copilul NOSTRU, și pentru că bebe nu vine la pachet cu un manual de utilizare, noi va trebui să ne construim unul special, unic, pentru copilul nostru.
Să fii părinte, pe lângă bucuria și mândria pe care ti le dă acest statut, înseamnă să ai cea mai mare responsabilitate pe care ai avut-o vreodată și pe care o vei avea de acum încolo. DE CE? Pentru că TU ești modelul (poate e prea mult spus un fel de Dumnezeu) copilului tău, primul Univers cu care el intră în contact, prima voce pe care o aude, primii ochi pe care-i va vedea, primul zâmbet care i se oferă, prima mana întinsă spre el, primul lui…TOT! Părinții sunt făuritori de OAMENI. De aceea, să porți o astfel de responsabilitate nu este deloc ușor.
Să fii părinte înseamnă griji, înseamnă nopți nedormite, zile care seamănă cu noaptea și nopți care seamănă cu ziua. Să fii părinte înseamnă să ai multă răbdare, încredere în tine și încredere în copilul tău.
Să fii părinte înseamnă să-ți dai viața peste cap, întru-un fel. Și cum spuneam la început, oricât ai citi și oricât te-ai informa, oricât ai „culege” informații de la prietenii care au copii, „viața bate cărțile!”. Pentru că nu există rețete, pentru că nu există doi copii la fel, pentru că nu există doi părinți la fel, pentru că oamenii sunt diferiți și diferite sunt și problemele, situațiile de viață cu care fiecare se confruntă. Psihologic, comportamentul se definește ca fiind „interacțiunea dintre caracteristicile persoanei și caracteristicile situației în care se află.” Nu cred în rețete sau în 5/7/10 pași pentru „un somn liniștit al copilului”, sau „pentru a răspunde nevoilor copilului tău” și așa mai departe din simplul motiv că suntem diferiți și ce funcționează la cineva, nu funcționează la altcineva. Imaginați-vă că toți știm să facem supă de pui și avem toți aceeași rețetă și aceleași ingrediente. Credeți că supa de pui va avea același gust?
Îti dai viața peste cap pentru că ai o mogâldeață care schimbă toate traiectoriile și toate rutinele pe care le aveai până atunci. Somnul e pe bucățele, timpul pe care-l aveai „pentru tine” nu mai există (în aceeași măsură în care era înainte), prietenii/cercul de prieteni se schimbă. În general, tindem să ne aliniem cu persoane care au, la rândul lor, copii. Ceea ce este firesc, până la urmă, pentru că criteriul în formarea unei prietenii este să ai hobby-uri sau lucruri pe care să le împărtășești cu celălalt. Unii prieteni vor coborî din trenul vieții tale, alții vor urca, altii vor rămâne.
Să fii părinte ar putea înseamna să te schimbi. De ce să te schimbi? Pentru că dacă vrei să crești un copil sănătos din toate punctele de vedere, atunci tu ești cel care-i oferă această scenă pe care el să joace. Tu ești cel care asigură „decorurile” (adică tu ești cel care-i asigură sentimentul securității și al identității de sine, tu îi modelezi încrederea în sine și în ceilalti), tu ești cel care dirijează piesa (pentru că tu ești reperul copilului tău, tu ești cel impune regulile și formează copilului respectul de sine și respectul față de celălalt; tu reprezinți autoritatea). Și, totuși, de ce să te schimbi? Dacă vrei ca puiul tău să zâmbească, va trebui ca tu să zambești primul; dacă vrei ca el să respecte regulile, va trebui ca tu să o faci primul; dacă vrei să vorbească frumos, va trebui ca tu să o faci primul; dacă vrei ca el să nu mănânce cartofi prăijiți sau junk food, va trebui ca tu să fii modelul și să eviți să mănânci astfel de lucruri. Toate obiceiurile se învață în familie, iar asta înseamnă că familia este cea care are rolul fundamental în educarea copilului și nimeni altcineva. Nicio instituție nu este mai importantă în formarea copilului decât instituția FAMILIEI! Iar copilul nu este altceva decât oglinda părintelui, de cele mai multe ori. Astfel că, atunci când ceva nu ne place la puiul nostru, în loc să căutăm „țapi ispășitori” în alte locuri (grădiniță, școală…etc), cel mai indicat este să ne uităm la noi înșine, ca părinți.
De multe ori, privindu-ți copilul, te poți vedea pe tine însuți – pe tine nu cel care i-ai dat viață, ci pe tine cel care l-a MODELAT, cel de la care copilul tău a ÎNVĂȚAT. Copiii fac și spun lucruri pe care le învață/văd acasă, la părinții lor. Dacă vrei, poti să-ți privești copilul ca pe o floare pe care trebuie să o îngrijești și trebuie să știi exact CE și CAT îi trebuie pentru a crește și a înflori.
Să fii părinte înseamnă, în egală măsură, să te simti obosit (oricât de mult îți iubești copilul și oricat de mult ți l-ai fi dorit), epuizat uneori, cu nervii întinși la maxim. Pentru mine, a fi părinte înseamnă să fii de gardă 24/24, 7 zile din 7. Nu poți să-ți dai demisia „din funcție” pentru că e pe viață. De aceea, ca orice muncă, presupune, pe lângă transpiratie multă, și oboseală, și tristeti, și…uneori, și dezamăgiri.
Psihologul americam Thomas Gordon spunea un lucru pe care părinții îl uită de multe ori…„părinții sunt și ei oameni!”. De aceea, tot ce e omenesc ne aparține și ne este cunoscut, deopotrivă. Părinții nu sunt (și nici nu trebuie să fie) nici zen, nici Hercules…părinții sunt oameni meniți să crească, să educe, să modeleze, să creeze alți oameni și să le dea aripi să zboară. Poate că e firesc ca, uneori, să te oprești, să te dai la o parte și să privești lucrurile ceva mai detașat dintr-o altă perspectivă. Poate că e potrivit ca, din când în cand, să faci o pauză și să spui „nu mai pot”...oricum o vei lua de la capăt. Dragi părinți, dați-vă voie să fiți și voi, înainte de toate, oameni!
Să fii părinte reprezintă, poate, cea mai grea „meserie” din lume…cea mai veche, însă pe cât de veche, pe atât de grea și fără posibilitatea unei pregătiri prealabile; formarea este „la locul de muncă”. Reprezintă cea mai grea „meserie”, pentru că ea implică responsabilitate deosebită, corectitudine, flexibilitate, adaptare, preocupare pentru tine, copil și familie ca întreg, pentru că nu există rețete și pentru că nimeni și nimic nu-ți poate „garanta” rezultatul.
Mirela Tiganas
Psiholog clinician specialist/psihoterapeut
Consilier școlar Liceul Internațional IOANID