„Life long learner” – iată o deviză de care dai cu ochii oriunde îți întorci privirile prin curtea gimnaziului și căreia îi zâmbesc ori de câte ori o văd, pentru că reprezintă unul dintre crezurile mele esențiale. De altfel, sunt dintre acei oameni care cred cu tărie că au nevoie să învețe, ca să se poată împrospăta cognitiv și ca să poată declanșa, astfel, etape de conștientizare și de reflecție. Sunt, de altfel, nevoi profund umane, cărora am ales să răspund înscriindu-mă la „Dare to learn”.
În cifre, evenimentul, derulat în 25 și 26 octombrie 2024, a însemnat ediția cu numărul 1 a unei ambițioase inițiative ce reunește două mari rețele profesionale didactice (Teach for Romania și Merito), peste 20 de ore de discurs esențial de audiat în cursul celor două zile, 8 conferențiari străini de mare impact, 40 de vorbitori relevanți în domeniile-cheie ale învățării (literație, numerație, gândire științifică, gândire critică, literație digitală etc.), 28 de masterclasses și 5 paneluri dedicate problemelor arzătoare ale contemporaneității (cu binevenite accente asupra situației particulare a educației în România). Acest „mozaic” de activități este principalul motiv pentru care seria de activități este subintitulată „Accelerator de învățare”, vizând, evident, dezvoltarea competențelor-cheie ale profesorilor într-un moment de profundă revoluție științifică, tehnologică, procedurală.
Rețin aici câteva dintre momentele-cheie ale celor mai dense două zile pe care am putut să le trăiesc vreodată într-o suită de conferințe. În primul rând, bucuria de a-l cunoaște și a-l asculta pe John Hattie, autorul „Învățării vizibile”, lucrare ale cărei principii, deși aparent ușor de preluat individual, sunt destul de dificil de aplicat la nivel instituțional, pentru că, adesea, ceea ce îi lipsește unei școli (mai ales când nu își decide autonom soarta) este capacitatea de a genera consens. Am apreciat acum poate mai mult decât oricând importanța lucrului în echipă, a consensualității, am visat din nou la proiecte derulate interdisciplinar, transdisciplinar și integrat, mi-am adus aminte cât de ușor se pot face vizibile rezultatele învățării (și în multe alte feluri decât doar prin note), cât de important este pentru fiecare dintre noi în parte să se simtă văzut. În aceeași direcție s-a situat conferința lui Charles Leadbeater care a subliniat congruența dintre utilizarea resurselor, țel, putere decizională și relații interpersonale și corelația cu felul în care funcționează sistemele educaționale. A găsi moduri noi de utilizare/alocare a resurselor, a identifica noi țeluri, a redistribui puterea sau a redefini relațiile sunt aspecte instrumentale ce determină schimbarea sistemică. Capacitatea autoreglatoare a unui sistem este influențată de presiunile exterioare, de rezistența la schimbare, de curenții lăuntrici și de intuiția unui țel mai înalt, situat în afara întregului angrenaj, iată un gând la care voi tot reveni. Și tot în aceeași direcție s-a situat discursiv și Stephen Cox, alt didactician pentru care alegerea resurselor, a strategiilor și a direcțiilor de intervenție a profesorilor ar reprezenta cheia succesului în educație. M-a bucurat accentul pus pe metode și pe a oferi resurse profesorilor, contextualizând atent învățarea, m-a bucurat faptul că promovează filosofia pentru copii (ca metodă specifică dezvoltării gândirii critice). În esență, 5 elemente-cheie ne diferențiază: cunoașterea propriului impact, utilizarea eficientă a evaluărilor inițiale ca instrument proiectiv, cunoașterea pe deplin a intențiilor cu care construim actul didactic, pentru a genera învățare, construirea comunității de învățare și, implicit, acceptarea căilor alternative de a genera învățarea.
Cu Zack Kass și cu Sugata Mitra am reflectat asupra integrarea AI în demersul de învățare: iată câteva idei! 1- chatGPT este deja depășit (modele computaționale mult mai avansate sunt deja disponibile, societatea se află pe pragul celei mai mari revoluții industriale și cognitive pe care le-a trăit vreodată). 2- Avem mare toleranță la greșelile umane și zero toleranță la greșelile produse de mașină (cu toate acestea, erorile umane sunt mult mai frecvente…). 3 – educația nu este și nu va fi un domeniu ocupațional periclitat de apariția AI, pe fondul nevoii intrinseci de relaționare și de identificare a unor extensii de conexiune empatică. 4 – Este imperios să promovăm gândirea creativă, care va rămâne pe termen lung domeniul de relevanță al nostru, al fiecăruia dintre noi. 5 – Felul în care se va configura viitorul omenirii va depinde într-o măsură mai mare de pragurile societale decât de cele tehnologice.
M-am bucurat să descopăr că aplic deja destul de multe dintre sugestiile formulate aici. Sunt curioasă cu ce gânduri și idei voi aștepta ediția următoare și cât de pregătită de întâmpinarea noutăților mă va găsi, la anul.
Natașa-Delia Maier