#PoveștiTerapeutice: Prima călătorie a Iorei McGalant, veverița zburătoare
#PoveștiTerapeutice: Prima călătorie a Iorei McGalant, veverița zburătoare

#PoveștiTerapeutice: Prima călătorie a Iorei McGalant, veverița zburătoare

Autor: Antonia Fluturică, consilier Liceul Internațional IOANID

Dragii mei, ieri noapte, pe când visam, m-am împrietenit cu o veveriță. Da, așa, din întâmplare! Și eu m-am mirat! Visam că mă plimb printre nori, așa, fără avion, și, dintr-o data, m-am trezit că mă întreabă cineva:

– Nu te supăra, ăsta e drumul spre Moher?

Moher, dragi prieteni, este un loc minunat din Irlanda. Sunt niște stânci înalte, frumoase și abrupte. Și se aud valurile Oceanului Atlantic fără încetare. Eu nu am fost niciodată acolo în realitate, dar dacă e așa cum am visat eu ieri noapte, sunt sigură că mi-ar plăcea!

– Nu știu dacă ăsta este drumul. Dar hai să aflăm împreună! I-am răspuns.

Era o veverița tare simpatică și vorbăreață. Mi-a spus că o cheamă Iora McGalant, că s-a născut în Luminișul Alb de Mesteceni, într-o pădure din Munții Alpi din Franța și că este studentă la Academia de Veverițească din Marsilia. Aș fi vrut să o întreb de unde știe să zboare, dar nu am reușit. Iora vorbea atât de repede și era atât de bucuroasă că merge spre Moher! Iar eu mi-am dat seama că e posibil să fiu nepoliticoasă, așa că m-am abținut și doar am ascultat poveștile Iorei.

După câteva rafale de vânt și câțiva nori, am reușit să ne apropiem de Irlanda. De sus, din aer, Irlanda este o insulă tare drăguță, e verde! Stâncile din Moher sunt un loc unde vântul are gust sărat de apă de ocean și unde soarele ustură câteodată.

Când stăteam abia-abia să atingem cu picioarele Stâncile din Moher și să aterizăm, Iora m-a luat de mâna și a spus încetișor:

– Mi-e frică!

– De ce?

– Oh, știi, este prima dată când plec așa departe de casa mea. Adică, vreau să spun, acasă la mine, în Luminișul Alb, este frumos și este liniște și toate animalele sunt în siguranță. Și eu sunt cea mai mică din familia mea de veverițe. Și când am plecat la Academia de Geofizică, mă gândeam să călătoresc mult. Tata McGalant mi-a povestit de multe ori despre rudele noastre din Anglia și despre veverițele roșii din Scoția și Irlanda. Și m-am gândit că ar fi o idee bună să călătoresc! Doar că nu am fost niciodată așa departe de casă…

– Păi… nu poți să călătorești fără să pleci departe de casă.

Cum stăteam noi așa, eu și Iora, pe un pietroi aproape de Capul Hag, eu și uitasem că visam. Mi se părea așa de frumos acolo și îmi plăcea așa de tare conversația, că uitasem că visam.

– Știi, Iora, eu cred că e bine să călătorești. Și e bine să știi că ai mereu un loc unde să te întorci din călătorii și să te odihnești. Adică e bine să ai un “acasă”.

– Da, așa e… mi-e dor din când în când de familia mea, aș vrea să pot să-i iau și pe ei în călătorii.

– Hmm… E bine să călătorești uneori și singur, să vezi locuri noi, să cunoști oameni noi. Eu așa fac mereu! Uite, până și când visez îmi fac prieteni noi!

– Haha! Așa e! Și Iora s-a bucurat așa de tare, că a uitat puțin de acasă. Știi, spuse Iora dintr-o dată, mă bucur că ne-am întâlnit! Și mă bucur că tu m-ai ajutat să ajung în Moher!

– Dar eu nu am făcut nimic, doar zburăm și eu așa…

– Da, dar fără să știi, și tu calatoreai și cred că amandoua aveam nevoie de un tovarăș de drum, cel puțin până în Moher. Și mă bucur că ne-am întâlnit!

-Cred că ai dreptate, e bine să ai tovarăși de drum. Călătoriile sunt mereu pline de surprize și e bine din când în când să le împărtășești cu cineva.

Și, exact când am spus asta, Iora și-a scos dintre urechi basca ei verde, a aruncat-o în sus, plină de bucurie, și mi-a spus:

– Uite, încă o surpriză: veverițele roșii știu să înoate! Yu-huuu, de mult îmi doream să înot aici! Să pot să sar și să zbor și să înot! Minunat! Și, fără să stea pe gânduri, a făcut un salt frumos în aer, de pe stânci, în valurile Oceanului Atlantic.

…. doar că nu am mai apucat să-i fac cu mâna, pentru că, din emoția săriturii ei, m-am trezit.

Oh, ce vis frumos am avut, dragilor! Mie îmi place mult să călătoresc și să întâlnesc prieteni noi. Iar întâlnirea cu Iora a fost o surpriză frumoasă. Vedeți voi, așa mi-am amintit că e bine să călătorești și singur, și în companie și că niciodată un drum nu va fi așa cum îl planifici de acasă.

Destinația poate, dar drumul niciodată!

Să aveți grijă de voi! La bună revedere!

*Povestea face parte din „Magazinul de Timp” Povești Terapeutice și Psihoeducative, volumul al II-lea, aflat în editare. 

Sursa foto