#ProfesoriiIOANID: „Elevii mă ajută să îmi păstrez legătura cu copilăria și adolescența” – Adina Bahnaru

#ProfesoriiIOANID: „Elevii mă ajută să îmi păstrez legătura cu copilăria și adolescența” – Adina Bahnaru

Știți acel tip de profesoară care se integrează ușor în gașca elevilor săi, fiind deseori confundată cu o elevă? Astăzi vă facem cunoștință cu Adina Bahnaru, profesoară de limba și literatura română la Liceul Internațional IOANID, timp în care s-a implicat și în redactarea revistei școlii. În plus, este coordonatoarea clubului de caligrafie, în cadrul căruia inițiază elevii de gimnaziu și liceu în arta scrisului de mână, una dintre pasiunile ei. 

1. Hai să facem cunoștință! Spune-ne câteva cuvinte despre tine, atât pe plan personal, cât și profesional.
Nu pot vorbi despre mine separând-o pe Adina de acasă de Adina de la școală, pentru că cele două planuri ale vieții mele se cam întrepătrund. Când eram mică, jocul meu preferat era de-a școala. Păpușile din copilărie au prins viață, sunt elevii mei reali, iar jocul a devenit unul serios. Și acasă, și la școală sunt același om.

2. Care sunt pasiunile tale, ce-ți place să faci când nu ești la școală?
Pasiunea mea e legată de locurile natale. Dunărea trecea prin orașul în care am crescut și cred că așa se explică pasiunea mea pentru bărci. Am chiar un permis de condus ambarcațiuni. ? De la Dunăre și mare, urcăm la munte, o altă pasiune. Muntele are un farmec aparte în orice anotimp îmi plac drumețiile montane. Aș renunța oricând la o vacanță exotică în favoarea unor zile petrecute la munte, în mijlocul naturii.

3. De ce ai ales să lucrezi în educație?
Cred că meseria aceasta mi s-a transmis genetic. Am foarte multe cadre didactice în familie: mama, trei mătuși, o verișoară, un unchi. Mi se pare cea mai frumoasă meserie din lume, pentru că nu este doar despre predare, despre transmiterea unor informații către elevi. Este o meserie care vine la pachet cu multe provocări: să îmi adaptez metodele în funcție de elevi, să fiu la curent cu tot ce e nou, mai ales cu tehnologia, să nu uit că am fost elevă, că aveam și eu temerile inerent legate de viața de elev, să-i ajut să crească frumos, să aibă încredere în ei. Elevii mei mă ajută să îmi păstrez legătura cu copilăria și adolescența, să retrăiesc emoțiile examenelor… Am ocazia să îi văd pe copii crescând sub ochii mei. Îi port în sufletul meu și momentele în care îmi scriu și mă întreabă ce mai fac sunt unele dintre cele mai frumoase, pentru că așa îmi dau seama că au prețuit timpul în care le-am fost profesoară.

4. Care au fost dorințele profesionale pe care le-ai avut la început de drum?
De aproximativ 15 ani am aceleași dorințe, pentru că fiecare generație nouă este un început de drum. Îmi doresc să fie sănătoși, să crească frumos, să poarte cu ei o amintire plăcută a vieții de elev, să devină adulți responsabili, să își realizeze visurile.

5. Povestește-ne un moment dificil pe care l-ai trăit de-a lungul carierei și spune-ne cum ai reușit să-l depășești.
A trebuit ca, la un moment dat, să iau decizia de a pleca din orașul meu natal. Intenționam să fac pasul acesta când am terminat facultatea, dar m-a ținut puțin pe loc și dorința de a fi profesor în școala în care am fost elevă. Când m-am hotărât să mă mut la București, eram diriginta unor elevi care intrau în clasa a VIII-a. În sufletul meu, simțeam că îi abandonez când au mai mare nevoie de mine. Sunt bucuroasă că păstrez legătura cu mulți dintre ei și că sunt deja studenți. Pentru mine, schimbarea aceasta a fost cel mai dificil moment din cariera didactică. Bineînțeles că au mai existat și alte situații care m-au pus la încercare, dar sunt doar simple experiențe de viață, care m-au ajutat să cunosc mai bine oamenii, să realizez că nu mă pot abate de la convingerile mele profesionale.

6. În timpul cursurilor, cum reușești să îți implici chiar și elevii ușor demotivati?
„Ani de liceu cu emoții la română…” Sunt și emoțiile mele, nu doar ale elevilor. Mă întreb ce trebuie să fac eu pentru ca elevul ușor demotivat să își recapete interesul. Mai întâi, încerc să aflu care este cauza. Să nu uităm că sunt și ei oameni și au zile bune și zile mai puțin bune, că sunt lecții care le plac și lecții care nu le plac. În primul rând, încerc să fac lecțiile cât mai atractive, să îi implic mai mult pe cei care manifestă un interes mai scăzut. Este foarte important ca elevul să simtă aprecierea profesorului, să nu se simtă respins. Încerc să îi înțeleg și să le cresc încrederea în forțele proprii, să le stimulez abilitățile și competențele și să le ofer un feedback motivational.

7. Cum ai defini relația ta cu elevii?
Cu siguranță nu este una de subordonare. Nu vreau să mă perceapă ca fiind suveran la catedră. Vreau să vadă că și profesorii sunt oameni, că și noi putem greși, că nu suntem ființe perfecte. Când eram elevă, învățam cu drag la materiile predate de profesorii prietenoși, de profesorii față de care manifestam un respect sincer, născut din apreciere profesională, nu din frică.

8. Cum te raportezi la părinți, care este relaţia ta cu aceștia? Ce așteptări ar trebui să aibă școala de la părinți și invers?
Relația cu părinții este un element indispensabil al reușitei școlare. De aceea, sprijinul reciproc pentru binele copilului este esențial. Ca profesor, îmi doresc ca părinții să sprijine demersurile care vin din partea școlii, să asculte activ recomandările profesorului, să păstreze permanent legătura cu școala. În ceea ce mă privește, apreciez enorm implicarea părinților în viața liceenilor mei și relația autentică pe care o am cu dumnealor.

9. Care sunt trăsăturile pe care toți profesorii trebuie să le aibă?
De la profesor pornește totul. Personal, încerc să am mereu o atitudine pozitivă în relația cu elevii, să le stimulez interesul și curiozitatea față de școală, Ie arăt că îmi place să fiu în mijlocul lor, că am și eu emoțiile mele, că fiecare este bun în felul lui, că nu îi judec și nu îi desconsider dacă nu obțin un rezultat bun la un test. Vreau să simtă că sala de clasă nu este un spațiu al terorii, ci un mediu armonios, al prieteniei.

10. Daca n-ai fi profesor, ce altceva ți-ar plăcea să faci?
Nu mă văd făcând nimic altceva. M-am întrebat uneori ce mi-ar plăcea să fac dacă nu aș fi profesor. Nu am găsit răspunsul și nici nu îl caut. Sper că, la vârsta pensionării, voi fi tot profesor.

11. Dacă ai avea super-puteri, pe care ți-ai alege-o pentru a ajuta sistemul de educație din România?
Ar trebui multe super-puteri, pentru că mi se pare că sistemul de educație din România scârțâie cam tare. Dacă aș putea schimba ceva, aș încerca să le ofer șanse egale la educație tuturor copiilor și aș păstra în sistem doar oamenii cu adevărat dedicați acestei meserii.

12. De ce ai ales IOANID?
Așteptam să ajung la această întrebare. Mi-a plăcut IOANID și am simțit că răspunde crezului meu profesional de când am citit prima dată despre această școală. Este școala în care mă simt un profesor fericit și împlinit și în care văd mereu copii veseli, netimorați, prietenoși, respectuoși, educați. Sunt de trei ani aici și nu am regretat nicio secundă alegerea. Când mă întreabă cineva de la ce vine numele IOANID, spun că este un acronim: Inspirăm Oamenii Accentuând Numai Învățarea Durabilă!