Proiectul Minitexte al teatrului independent pentru copii MiniReactor din Cluj s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, din întreaga țară, care își doresc să scrie. Tema abordată de mini textele de teatru trebuia să fie „schimbări neașteptate”, încurajând copiii să surprindă într-un mod creativ realitatea contemporană și schimbările prin care trecem. S-a cerut elaborarea unor mici piese de teatru, scrise în maxim 3 personaje, cu o lungime de 2-4 pagini, a căror replică finală să fie ”Cine s-ar fi putut gândi că…”.
Textul Povestea unui puști al lui Matei H. reprezintă unul dintre cele 12 minitexte care vor fi transformate în episoade de teatru, filmate și difuzate în mediul online, fiind ales spre montare de către regizoarea Olivia Grecea.
Povestea unui puști
Autor: Matei H., clasa a V-a B
- Neața, mama!
- Bună dimineața, Matei!
- Mi-ai lăsat cumva de mâncare în frigider?
- Da, Matei, mâncarea e acolo!
- Bine, mulțumesc!
- Ce faci acum? Mai întâi faci lecții sau te apuci să citești?
- Întâi lecții, apoi citit.
- Bine!
- Dar mai întâi mă duc să mă spăl!
- Să nu uiți să te speli pe dinți și la prânz!
- Bine, bine.
- Și să te îmbraci frumos, te rog!
- Bine, pa, mama! Ne vedem diseară! Baftă la call-uri!
- Pa, te iubesc!
- Și eu, paaaa!
Ar fi fost minunat dacă toată chestia asta ar fi fost reală. Adică, reală e, nu mă înțelegeți greșit, dar, din păcate, are loc pe un hol de un metru pătrat din apartamentul nostru.
E pandemie. Ce pot să zic? Stau în casă de 5 luni și aproape mi-am luat gâtul săptămâna trecută.
- E vreo problemă, Matei?
- Nu, mama, e totul bine!!
De fapt… ăăă… nu e totul bine. NU MAI POOOOOOT!!!!! Cred că am înnebunit un pic în carantina asta! Nu tu joacă afară, nu tu prieteni, nu tu teatru, NIMIC!!! Nu știu ce s-a întâmplat, dar încep să simt că mi-e dor de școală! Adică, îmi place școala, e frumoasă, dar totuși, să-ți fie dor de școală!?!?
Eeee, acum vine marea întrebare. Oare reușesc eu să-i conving pe părinții mei să mă lase afară la prieteni?
- Mama, tata, am o întrebare. Am voie să ies să mă văd cu vreun prieten? Vă rog? Vă rog? Vă rog? Vă rog?????
- Matei, nouă încă ne este frică de pandemie, nu avem cum să te lăsăm afară la joacă! spuse mama.
- Da, Matei, sunt complet de acord cu mama ta (din păcate, de data asta nu glumea).
- Dar chiar nu pot, așa, de la distanță, cu mască și cu toate celelalte chestii de protecție?
- Nu! (mama)
- Nope! Sorry! (tata)
- Dar eu chiar vreau afară la joacă!!
- Nu, Matei, NU SE POATE!!!!!
- AAAAAAAAHHHHH!!!!!!
M-am enervat, am plecat la mine în cameră și am trântit ușa. Să mai trăiesc alte luni fără prieteni vii?? Nu! NU!! Refuz!!! GATA!!!! Fug! Fug de-acasă! Îmi iau ce trebuie și merg oriunde mă poartă vântul!
- Ok, deci îmi trebuie 2 tricouri cu mânecă scurtă, 1 cu mânecă lungă, 2 perechi de chiloți, 1 perechi de pantaloni, niște adidași și 2 perechi de ciorapi. Ce mai îmi trebuie? Niște bani, telefonul, căștile și multe măști! Ok, sunt gata!
- Dar cum merg în jurul orașului? Pe jos, poate? Nuuu, e prea lung drumul ca să merg pe jos. Cu autobuzul? Păi n-am cartelă funcțională. Aaaaa, știu! Iau mașina lui tata! De ce nu? E rapidă și are și mult spațiu! E perfectă! … Ia stai un pic, eu nu am carnet. Oh, haide acum, chiar nu putea să existe și carnet de minori?? Am condus oricum foarte mult în Forza Horizon 4, știu cum să conduc deja! Lasă, oricum n-am ce să fac! Oare ce pot să iau??? A, bicicleta! Era rapidă și am și loc să car lucruri! Perfect!
- Gata, mi-am făcut bagajul. Oare poate pot să fug acum? Da, pare că nimeni nu e atent.
Mi-am luat geanta, mi-am pus-o în spate, am luat cheile de la cablu antifurt al bicicletei, cheia de la garaj, ca să pot să scot bicicleta din bloc, am luat o pereche de chei de la casă, am deschis ușa, am ieșit, mi-am făcut o cruce, m-am rugat să nu pățesc ceva rău, am închis ușa și am plecat.
Perspectiva părinților lui Matei:
- Matei, te rog, nu te supăra pe noi! Dar totul e pentru siguranța ta și a celor din jurul tău! Și noi am vrea să mergem afară, să ne vedem cu prietenii noștri! Dar nu se poate!
- Da, Matei, sunt complet de acord cu mama ta!
- Vă rog? Vă rog? Vă rog? Vă rog????
- Nu, Matei!
- Nope! Sorry!
Și așa a plecat la el în cameră.
- Anca, chiar nu putem să mergem să ne vedem, nu știu, cu Radu și Filip, afară, pe bicicletă?
- Nu știu, mai vedem!
- Bine, cum zici tu. Eu mă duc să spăl mașina.
- Dar n-ai mai spălat mașina de două ori săptămâna asta?
- Ăăăă, nu-mi amintesc! Ăăăă, paaaa!
- Pa! Oricum trebuie să-mi fac și eu mail-urile!
Perspectiva lui Matei:
Sunt pe drum deja de jumătate de oră și m-am gândit că cel mai bine ar fi să îmi pun un cric la bicicletă, să iau un bidon de bicicletă cu tot cu suport si un suport de telefon, ca să îmi pot pune Waze și ca să știu cum să ajung la casele prietenilor mei.
Deci, unde să mă duc mai întâi? A, da, la Andrei acasă, apoi la Filip.
Mi-am montat bidonul pentru apă, cricul și suportul pentru telefon, am băgat adresa pe Waze și am plecat spre casa lui Andrei.
Am ajuns. Îl sun:
- Andrei, alo?
- „Momentan, clientul apelat nu răspunde. Te rugăm să încerci mai târziu”.
Nu poate vorbi. M-am uitat pe geam, dar nu era nimeni în casă. Mi-am dat seama că sunt probabil la munte sau la mare. Așa că mi-am continuat drumul spre casa lui Filip.
Din păcate, Filip locuia fix în cealaltă parte a orașului. De fapt, stătea aproape de o pădure. Cam la 15 kilometri de unde mă aflam eu.
Știu ce vă gândiți, o să îmi ia 20 de minute, nu am de ce să mă tot plâng. Ei bine, sunt 20 de minute cu mașina. În plus, drumul o lua pe DN1, dar îmi era frică să o iau pe un drum național, de mare ce era, așa că a trebuit să iau o rută care ocolește tot DN1. Mai pe scurt, mi-a luat cam 1 oră și jumătate să ajung acolo.
În sfârșit, am ajuns! Nu mai pot!! Hai să văd, îmi răspunde la telefon?
- Alo, Filip?
- Bip, bip, biiiiiiiip!
Alt băiat care nu răspunde. Dar ce e cu toată lumea astăzi, sunt toți la mare?
Și după ce m-am mai plâns un pic, m-a luat somnul. M-am gândit că îmi leg bicicleta de gardul casei lui Filip și trag un pui de somn lângă ea.
[…]
- Mama, lasă-mă în pace! Vreau afară!
- Dar Matei, nu se poate!
- Dar vreau AFARĂĂĂĂĂ!!!
- NUUUU!!!
- Atunci hai să ne luptăm!
- Cum adică?
- Adică hai să ne luptăm! Cu săbiile! Cine câștigă, câștigă disputa!
- Nu, Matei!
Dar era prea târziu, deja aveam sabia în mână. Am început să ne luptăm. Mai întâi, ea m-a luat de prin surprindere cu un atac pe partea stângă și m-a zgâriat pe umăr. Pe urmă, eu am ripostat și am aruncat sabia spre pieptul ei, dar ea a aruncat-o peste stâncă și direct în apă. Atunci am mai scos o sabie. Ne-am luptat în continuare până când eu i-am aruncat sabia din mână și am făcut-o să meargă cu spatele până la vârful platoului. O căzătură de 100 de meri până jos în ocean. Am lăsat-o să decidă:
- Spune-mi, ce decizi acum. Tot ești de părere că nu am voie să ies afară?
- Da, îmi susțin părerea!
- Atunci, pășește, te rog!
- Trei pași înapoi, doi pași, un pas înapoi și…….
- Nuuuuuuuuu!!!!!!!!
[…]
Sper că acela a fost un vis. Oricum, nu mai rezist aici. Mă întorc acasă. Poate că mama și tata nici nu au observat că am plecat de-acasă.
M-am ridicat, mi-am luat geanta, mi-am deblocat bicicleta, m-am urcat și am pedalat cât de repede am putut până acasă ca să ajung în timp pentru masa de prânz.
- Bună, mama!
- Bună, Matei! Ce ai făcut până acum?
- M-am uitat la două filme lungi și eram foarte prins, de aceea nu am ieșit din cameră.
- Cum de nu am auzit nimic?
- Ăăă… mi-am pus căștile ca să nu te deranjeze sunetul.
- Ok, bine. Hai, spală-te pe mâini și hai la masă!
- Pot, te rog, să fac un duș întâi?
- De ce?
- Păi, ăăăă….. am și dansat un pic după film și vreau, pur și simplu să mă spăl.
- Bine, te aștept la masă!
- Ok, vin imediat!
Cine s-ar fi putut gândi că mama și tata nu și-au dat seama că am fugit de-acasă?
Sursa foto: ScienceAlert.com
