Autor: Iris, clasa a VIII-a
Era o friguroasă zi de toamnă. Vântul aspru bătea parcă mai tare ca niciodată. Frunzele maronii cădeau una câte una pe asfaltul alunecos. Bruma cădea peste mașini, aburindu-le geamurile. Păsările călătoare zburau pe cerul plumburiu.
Eu stăteam și admiram aceste detalii pe geam în timpul orei de latină. Profesoara de limba latină, o doamnă în jurul vârstei de 30 de ani, înaltă și slabă, cu o voce blândă, caldă, m-a strigat, spunându-mi:
– Filip, de ce nu vrei și tu să fii atent?
– Nu sunt atent deoarece învățarea unei limbi care nu mai este folosită mi se pare inutilă, am spus eu cu o voce sarcastică.
La auzul răspunsului meu, profesoara a încercat să îmi explice importanța cunoașterii limbii latine, însă tot nu am acceptat argumentele dumneaei.
La sfârșitul lectiei, am primit o fișă cu proverbe în limba latină, pe care trebuia să le învățăm până ora următoare. Uitându-mă peste aceasta, am remarcat prezența unor cuvinte necunoscute, pe care însă le văzusem pe ambalajului săpunului de spălat pe mâini.
Înainte să iasă din clasă, i-am spus profesoarei că îmi cer scuze pentru că am fost sarcastic mai devreme și că da, există unele cuvinte din limba latină folosite și astăzi. Ea s-a uitat cu ochii ei mari, căprui, la mine și mi-a zis:
– Est modus in rebus, Filip!
Ajuns acasă, am început să repet proverbele în latină. M-am pregătit apoi de culcare și mi-am făcut rugăciunea, gândind: „Doamne, de ce oare trebuie să învățăm latină? Clasa a VIII-a este oricum grea, de ce trebuia să avem și materia aceasta?”.
Pe fereastră se vedea cerul înstelat, iar mie mi-a captat atenția o stea cazatoare. Mi-am pus o dorință: să aflu de ce este importantă latina, apoi am spus în gura mare: „Fiat lux!”.
M-am pus apoi în pat și am adormit în scurt timp. Am avut un somn profund, iar când m-am trezit, eram într-un loc necunoscut, pe un câmp. Șocat, m-am ridicat în picioare. Ceva era însă diferit, mă simțeam mai scund. M-am uitat în jos și ce să vezi? Eram de fapt un cal.
În clipa următoare, am simțit mângăierea cuiva pe cap, iar o voce de bărbat mi s-a adresat: „Festina lente”, însemnând „Graba strică treaba”. O presiune mare mă apăsă în acel moment pe spate; era o lovitură de bici.
Bărbatul din spatele meu vorbea în latină, însă eu mă simțeam paralizat, pentru că mă lovea încontinuu. Am început să alerg, dar după câțiva metri m-am împiedicat. Atunci aud din nou „Festina lente”. „Nolens, volens”, trebuie să fac ceea ce spune, gândii eu.
Am mers ce am mers și am ajuns pe câmpul de luptă. Mi-am dat seama că avea loc bătălia dintre daci și romani, despre care am învățat la istorie. Am împietrit de frică, nu știam ce să fac. Singura variantă era să fiu puternic, să gândesc pozitiv, pentru că „Fortes fortuna aduivat”.
O voce familiară îmi răsună atunci în cap, zicându-mi să mă trezesc. Era mama. M-am ridicat și am fugit la oglindă. Am răsuflat ușurat; eram din nou în corpul meu. Mama mi-a povestit că m-a găsit leșinat în camera mea, probabil mă lovisem la cap în cădere.
Totul fusese doar în imaginația mea, avusesem un coșmar sau poate un vis frumos, cert este că m-am trezit cu o lecție: am învățat importanța limbii latine!