Florentina Bogdan

director Scoala Gimnaziala IOANID

Am păşit pentru prima dată într-o sală de clasă, cu un catalog în mână, acum…doisprezece ani! Da, e destul de mult de-atunci şi totuşi, parcă mai ieri s-a întâmplat. Timpul petrecut cu elevii claselor I-IV, imediat după ce am terminat Şcoala Normală “Elena-Cuza”, cu specializarea învăţător-educatoare, a reprezentat pentru mine o experienţă foarte frumoasă. Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia engleză-română, în cadrul Universităţii “Spiru Haret” nu m-a convins să-mi schimb nivelul de activitate, deşi am predat limba engleză şi la ciclul gimnazial. Şi, fiind o fire ambiţioasă, nu m-am oprit aici. Pregătirea mea profesională a fost completată, de-a lungul celor doisprezece ani de activitate, cu multe cursuri de formare. “Ora de consiliere şi orientare şcolară”, “Managementul clasei”, “Metode experienţiale”, “Evaluarea”, “Educaţie economică şi civică”, “Conflicte şi negociere” şi, nu în ultimul rând, cursul de “Manager Resurse Umane” sunt doar câteva din cele mai importante perfecţionări la care am luat parte. Gradul didactic I obţinut în anul 2008 cu nota 10 a confirmat că profesia pe care am ales-o este cea care mă reprezintă cu adevărat şi, totodată, m-a încurajat să desfăşor şi pe viitor aceeaşi activitate în mijlocul copiilor, activitate care, la finalul fiecărui an şcolar, mi-a oferit satisfacţia de care aveam nevoie. Nu trebuie omis nici faptul că am organizat şi coordonat mai multe activităţi din cadrul unor parteneriate educaţionale cu alte instituţii de învăţământ şi nu numai, cu scopul de a le oferi copiilor, într-o altă manieră decât cea de la clasă, o cultură vastă despre ceea ce înseamnă educaţie şi valori.

Măndica Beleca

profesor coordonator al clasei pregătitoare A

Sunt fericită să spun că mi-am ales una din cele mai frumoase meserii din lume... meseria în care    oboseşti niciodată. Mulţi vor crede că glumesc, dar vă asigur că nu este asa. Îmi susţin părerea şi convingerea: cum să oboseşti să fii mereu copil? Cum să oboseşti să te întorci în fiecare zi la copilărie? Ce poate fi mai bine decât să te simţi tânăr în fiecare zi, să înveţi tot timpul câte ceva nou şi să împarţi totul cu cei mici? Cum să nu fii fericit când vezi că în faţa ta cresc şi se formează frumos cele mai importante fiinţe din viaţa noastră, copiii? Aici, timpul merge cu paşi mici şi se întoarce la fiecare cinci ani cu noi provocări şi noi experienţe. Pentru acest lucru m-am pregătit o viaţă şi mă pregătesc în fiecare zi. Sunt absolventă a Liceului Pedagogic Bucureşti, specializarea învăţători, dar şi a Facultăţii de Geografie a Universităţii “Spiru Haret”. A fi învăţător înseamnă să nu ai o zi la fel ca cealaltă; fiecare zi aduce ceva nou, interesant din care copiii învaţă, şi nu numai ei. Înseamnă să cauţi cele mai bune metode şi procedee care să ajute la atingerea scopurilor propuse zi de zi, pentru ca fiecare zi să fie una frumoasă şi interesantă. Pot spune că misiunea aceasta este o pasiune pentru mine, alături de călătoriile şi drumeţiile pe culmile munţilor şi alături de colecţiile pe care le fac.

Mihaela Florea

profesor coordonator al clasei pregătitoare B

La finalul fiecărei zile petrecute alături de copii, invariabil, îmi adresez o  întrebare:  ”Am reușit să îi fac să le strălucească ochii de entuziasm, de curiozitate sau de nerăbdarea de a începe cât mai rapid o sarcină de lucru?”. Iar răspunsul devine motorul de căutare al unor alte metode didactice moderne, menite să ajute, pas cu pas, la apropierea copiilor de cunoaștere și învățare, într-un mediu atractiv și prietenos.
 
Lucrez în învățământ de 11 ani (5 ani în sistem privat), dar mi-am îmbogățit experiența profesională și prin activitatea desfășurată ca jurnalist pe teme sociale, timp de 4 ani, în Spania. Pentru mine, cea mai mare împlinire profesională o reprezintă patru generații de copii și părinți care, de câte ori ne vedem sau ne auzim, îmi zâmbesc și își aduc aminte cu drag de primii ani de școală.
 
Mi-am dorit din tot sufletul și mi-am convins părinții că ”darul” meu este să fiu învățătoare, așa că am urmat cursurile Școlii Normale ”Elena Cuza” din București, specializare învățător-educator, apoi am urmat Colegiul Universitar de Institutori la Universitatea din București, cu specializarea institutor învățământ primar-limba engleză.  Am obținut licența la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea București, profil sociopsihopedagogie, diplomă omologată la Universitatea din Valencia, Spania, în 2007.

Sunt profesor titular, am obținut nota 10 la concursul de titularizare și la examenul de grad II în învățământ. Mi-am continuat dezvoltarea profesională participând la cursuri de profil:  ”Curs de Mentori” – 2014, ”Învățăm să trăim împreună” – 2014, ”Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învățare pentru formarea competențelor cheie la școlarii din învățământul primar (clasa pregătitoare)” – 2013, ”Curs de gândire critică în educație”- 2012, ”Comunicare eficientă prin metoda E.S.P.E.R.E.” - 2012-2014, work-shop-uri și simpozioane naționale Mozaic EDU- atelier de bune practici: 2014 și 2015.

Mara Nedelcu

profesor coordonator al clasei I A

Mi-am început această meserie în clasa I când făceam zi de zi ore cu toate obiectele din casă, imitându-mi învăţătoarea ce mi-a fost model şi, mai târziu, în Şcoala Normală, mentor. A trecut de atunci multă vreme şi azi reuşesc să mă joc în continuare „de-a şcoala” cu mici omuleţi ce se pregătesc pentru viaţă. E plăcut să trăieşti în lumea celor mici, să iei parte la nedumeririle ce îi frământă, la emoţiile ce se schimbă atât de des sau la succesele ce le umplu ziua. Sunt o învăţătoare optimistă, cu multă energie, receptivă la nou, riguroasă, obiectivă, consecventă, preocupatã de progresul continuu al fiecărui elev. Definitivatul, gradul didactic II, alături de facultate şi de programul de master din cadrul Universităţii Bucureşti (Facultateade Sociologie şi Asistenţă Socială) mi-au conturat şi mai mult drumul pe care l-am ales. Ȋntreaga mea activitate se bazează pe o bună cunoaştere a personalităţii copiilor, astfel încât actul educaţional să fie tratat diferenţiat: de la întregul grup la nevoile fiecăruia. Cursurile recent  finalizate („Facilitator pentru învăţarea permanentă în şcoală”, „Ȋnvăţând să trăim împreună”, „Competenţe în comunicare, performanţă în educaţie”) m-au ajutat să am o bună capacitate de expresie verbală şi nonverbală şi să o aplic în relaţia cu copiii, fiindu-le atât un bun educator, cât şi un bun prieten. Mă preocup în vederea formării şi dezvoltării capacităţii de cunoaştere a elevilor şi valorificarea punctelor tari, astfel încât orele să fie constructive şi să reflecte formarea caracterului copilului în lumea actuală în care trăim.

Ecaterina Chirițoi

profesor coordonator al clasei I B

“Secretul educației constă în respectul față de elev.” (Ralph Emerson)
În copilărie, când eram întrebată “Ce vrei să devii când vei fi mare?”, răspunsul meu a fost, de fiecare dată, “învăţătoare”. Probabil că propria mea învățătoare, prin felul în care ne povestea și ne făcea să îndrăgim fiecare disciplină, prin descoperire, mi-a insuflat această dragoste pentru profesia de dascăl. Astfel,mi-am urmat propriul drum și am făcut liceul pedagogic, Colegiul Național “Elena Cuza”, unde am absolvit în anul 2005, având dublă specializare educator-învățător. Am continuat perfecționarea academică la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, după care mi-am aprofundat cunoștințele cu un master de specialitate în Educație Presecundară (Politici și Strategii de Dezvoltare). Pentru a fi în permanenţă la curent cu noile abordări educaționale, am participat, de-a lungul timpului, la numeroase cursuri de formare și perfecționare. Cei 10 ani de vechime la catedră, atât în învățământul de stat, cât și în învățământul particular m-au învățat că cel mai frumos și mai motivant lucru pentru această profesie este acela de a modela personalități viitoare, de a lumina sufletul și mintea copiilor prin puterea cunoașterii și, nu în ultimul rând, însuflețirea noțiunilor pe care le predai în stropi de iubire.

Mihaela Soare

profesor coordonator al clasei I C

Consider că rolul unui profesor nu constă doar în transmiterea unor cunoștinte, ci, mai ales, în formarea unor abilităţi şi atitudini care-i dau copilului posibilitatea să se adapteze oricărui context nou. Andre Gide spunea că "un bun profesor este acela care are o grijă statornică: să-i învețe pe discipoli să se lipsească de el". Cred că un profesor simte că și-a îndeplinit misiunea abia atunci când vede cum elevii săi își deschid aripile și își iau zborul în lume singuri, siguri pe ei, fără să ezite. Un bun profesor nu-și poate atinge țelurile dacă nu are și o solidă pregătire de specialitate. Pentru că am știut din copilărie că vreau să devin profesor, am ales să urmez cursurile Liceului Pedagogic din Bucureşti. Mai târziu, am dorit să-mi lărgesc sfera cunoștințelor și am urmat cursurile Facultăţii de Management Financiar-Contabil, din cadrul Universității “Spiru Haret”. De-a lungul a 25 de ani de activitate în învățământul de stat și privat, am continuat să mă perfecționez. Am urmat multe cursuri de specialitate pentru formarea și certificarea competențelor specifice profesiunii didactice: „Educație pentru formarea caracterului”, „Educație pentru drepturile omului și ale copilului”, „Ora de consiliere și orientare școlară”, Modulul psihopedagogic din cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universității “Spiru Haret”, am participat la diverse simpozioane și workshop-uri naționale, precum „Mozaic-Edu - atelier de bune practici”. Obținerea gradului didactic I cu media 10, a diplomei de MENTOR în educație și a distincției „GHEORGHE LAZAR” au constituit încununarea carierei mele de dascăl. Mă bucur că, din acest an școlar, fac parte din familia IOANID!

Irene Popa-Scurtu

profesor coordonator al clasei a II-a A

Numele meu este Irene Popa-Scurtu. Din toamna anului 2011, m-am alăturat colectivului de profesori pentru învăţământul primar de la Şcoala IOANID. De-a lungul celor doisprezece ani de experienţă ca pedagog, am învăţat o parte din lecţiile vieţii de educator: lecţia răbdării – a avea răbdare ca sufletele şi minţile copiilor să se deschidă către un alt om mare, altul decât dragii de acasă; lecţia credinţei – a crede că ceea ce nu a fost înţeles astăzi, va fi înţeles mâine; lecţia bucuriei – a te bucura de fiecare reuşită; lecţia dăruirii – a dărui un zâmbet, o încurajare, un sfat, o laudă, o dojană, încredere şi optimism; lecţia învăţării autentice – a-i învăţa pe ceilalţi, te ajută să reflectezi asupra reuşitelor şi nereuşitelor proprii; te ajută să înveţi despre tine, să lărgeşti orizonturile autocunoaşterii. Toate aceste cunoştinţe pe care le fixez şi aprofundez an de an, elev de elev, îmi reamintesc motivele pentru care am ales calea învăţământului. Îmi place să mă joc şi să mă bucur alături de copii, îmi place să am “fluturi în stomac“ înainte de concursurile şcolare, îmi place să “mă lupt“ cu problemele de matematică, îmi place să citesc şi să descopăr înţelesurile ascunse în cărţi, îmi place să am parteneri în învăţare (copiii) şi în educaţie (părinţii), îmi place să educ comportamente şi să formez OAMENI – îmi plac lucrurile GRELE. Cred într-o educaţie aleasă, într-o educaţie altfel. Am regăsit acest crez în misiunea Şcolii IOANID şi în demersul didactic al noilor mele colege. Mă alătur lor cu dorinţa de a continua munca educatorilor de la Grădiniţa IOANID şi de a forma elevi interesaţi să afle lucruri noi, să progreseze în fiecare zi, să întrebe şi să afle răspunsuri, elevi încrezători în forţele proprii. Aştept cu nerăbdare să descoperim împreună lucruri noi despre lume, despre oamenii din jurul nostru, despre noi înşine.

Andreea Mihai

profesor pentru învățământul primar

Legătura mea cu “universul copilăriei” şi dorinţa de a profesa ca educatoare mi-au fost insuflate încă din propria copilărie, mama mea fiind educatoare. Astfel, încă de la vârsta de 6 ani, am început să păstrez cărţile de colorat şi păpuşile pentru vremea când urma să devin educatoare, implicându-mă activ în munca mamei mele. (Bineînţeles,spre fericirea ei!). În anul 2001, am absolvit Liceul Pedagogic “Matei Basarab” din localitatea Slobozia, urmând apoi cursurile Facultăţii de Relaţii Internaţionale. Alegerea facultăţii a fost una personală, dorindu-mi foarte mult să-mi extind sfera de cunoaştere şi în afara pedagogiei preşcolare. Pe parcursul formării mele ca profesor, am realizat că nu este o meserie ce mi s-a impus prin prisma părinţilor şi, regăsindu-mă în tot ceea ce făceam, am înţeles că mă reprezintă. Momentan, am gradul didactic II, urmând ca pe parcursul desfăşurării activităţii mele didactice în Școala IOANID să obţin şi gradul didactic I. Îmi place în echipa IOANID pentru că mă simt binevenităşiapreciatăşi-mi oferă posibilitatea dezvoltării mele profesionale, dar şi exercitarea meseriei în cele mai bune condiţii, cu diverse materiale şi mijloace didactice adaptate metodelor moderne de lucru.

Alina Ene

profesor coordonator al clasei a II-a B

Einstein spunea că “singurul mod rezonabil de a educa este acela de a fi o pildă de urmat”. Dintotdeauna mi-am dorit să fiu învățătoare și îmi amintesc cu drag că, încă din clasa a patra, îmi corectam caietele din clasele anterioare, punând apoi note. Mama mea este cea căreia îi datorez tot ceea ce am realizat până acum, întrucât ea m-a susținut întotdeauna și mi-a dat curaj să merg mai departe. Visul meu din copilărie a devenit realitate imediat după ce am absolvit Școala Normală “Elena Cuza” din București, cu specializarea învățătoare. Cei mai frumoși 15 ani de activitate în domeniul educației i-am petrecut alături de copii. Ei m-au făcut să zâmbesc, să mă bucur și să fiu mândră de ei. Îmi doresc ca toată experiența profesională dobândită de-a lungul acestor ani să îmi aducă și de acum încolo multe satisfacții, alături de copiii de la Școala IOANID.

Camelia Vasile

profesor coordonator al clasei a III-a A

Este o bucurie pentru mine să lucrez cu copiii, să modelez fiecare personalitate, ajutându-i să se dezvolte și călăuzindu-le pașii spre adultul de mâine.

Un proverb englezesc spune : „Copilăria arată omul, după cum dimineața arată ziua.”. Îmi doresc să le arăt copiilor calea cea dreaptă în viaţă, să le pot da putere şi curaj să o urmeze pentru a deveni oameni.

Am ales să devin profesor deoarece mă regăsesc în fiecare copil. Ca și ei, sunt o persoană veselă, sensibilă, caldă şi prietenoasă,un bun ascultător. Îmi place să mă joc, să ascult muzică, să mă plimb și să privesc natura. Ca într-un caleidoscop, pot fi,pe rând și în același timp, un prieten pentru copii, un coleg de joacă, un consilier și un partener în învățare.

Mă bucur să fac parte din familia IOANID și ma voi dărui în realizarea obiectivului principal al acestei instituții, acela de a oferi elevilor săi o "educaţie aleasă"..

Cătălina Ionescu

profesor coordonator al clasei a III-a B

“Eşti născută pentru a deveni actriţă sau profesoară”, îmi spunea învăţătoarea mea, după fiecare serbare şcolară. Iubind copiii, am ales pedagogia, iar prin intermediul micuţilor am cochetat în permanenţă şi cu actoria. După absolvirea Colegiului Pedagogic, am urmat cursurile Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti, cu specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar, devenind astfel profesor pentru învăţământul primar şi preşcolar. În paralel cu activitatea de la catedră, am descoperit și frumuseţea implicării ca voluntar într-o organizaţie non-guvernamentală pentru copii. În urmă cu 7 ani, am ales să migrez din sistemul de stat spre cel privat, cunoscând astfel sistemul de educaţie internaţional. În ultimii doi ani de activitate, în calitate de director adjunct, am coordonat activităţile extraşcolare şi am organizat numeroase acţiuni din sfera educaţiei non-formale, implicându-mă activ într-o serie de campanii umanitare. Am avut prilejul să particip la o serie de cursuri de formare şi seminarii atât în ţară, cât şi în străinătate. De la fiecare generaţie de copii am învăţat câte ceva, întrucât, aşa cum spunea Coelho, “Un copil poate oricând să-l înveţe pe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte”. În drumul meu profesional, am întâlnit apoi Școala IOANID. Am fost fascinată de atmosfera caldă, de energia pozitivă, şi, mai presus de toate, de viziunea deosebită ce o diferenţiază de alte şcoli private. Începând din acest an şcolar, m-am alăturat echipei IOANID, un colectiv de profesionişti dedicaţi, deschişi şi preocupaţi de calitatea educaţiei. Îmi aştept cu drag micuţele “raze de soare”ce-mi vor lumina zilnic sufletul cu zâmbetul lor, pentru a păşi împreună pe primele trepte ale cunoaşterii şi pentru a le fi alături în orice împrejurare.

Daiana Rădan

profesor coordonator al clasei a IV-a A

“De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară.” (Antoine de Saint-Exupéry)
Am ales această meserie urmând exemplul celei care mi-a pus stiloul în mână, învăţătoarea mea. Am urmat cursurile Şcolii Normale “Elena Cuza”, din Bucureşti, obţinând dublă specializare (educator-învăţător), apoi Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Turismului, una dintre pasiunile mele fiind călătoriile. Schimbul de experienţă cu Şcoala Americană, realizat timp de 6 luni, în urma căruia am obținut importante informaţii pentru activitatea profesională, m-a determinat ca, în anul 2008,să-mi continui drumul în cadrul unei şcoli particulare. În cei 17 ani de activitate didactică am participat la diverse cursuri de formare și perfecționare, obținând gradul didactic I. Îmbinând cele două specializări, aștept cu nerăbdare să le fiu ghid copiilor nu doarîn descoperirea tainelor şcolare, ci şi a locurilor deosebite din România. “Vorba bună, zâmbetul şi fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului.” (Nicolae Iorga)

Ramona Lazăr

profesor coordonator al clasei a IV-a B

Să nu lași să treacă o zi fără să vezi, fără să auzi sau să citești ceva frumos!” (Goethe)
Profesia de dascăl îmi conferă privilegiul de a pune în practică acest frumos îndemn. Am ocazia să văd, zilnic,  chipuri vesele de copii și să le aud glasurile cristaline inundând sala de clasă. Cel mai important lucru este să le pot citi pe față optimismul, plăcerea de a veni la şcoală, de a acumula cunoștințe, experiențe și de a-și forma deprinderi. Consider că relația profesor-elev trebuie să fie una de deschidere, de parteneriat și să se bazeze pe încredere, respect și implicare totală. Copilul este factorul principal, iar procesul educativ trebuie să fie adaptat nevoilor și cerințelor sale.

Rodica Chiriac

profesor de matematică, diriginte clasa a V-a

" Dimensiunea succesului nostru este determinată de intensitatea dorinţei noastre de reuşită, de gestionarea timpului, a sentimentelor, a comunicării, a recunoaşterii valorii umane de lângă noi, dar, mai ales, de considerare a şcolii ca rampă de lansare pentru viitor, şi aceasta pentru că, întotdeauna, DRUMUL SPRE SUCCES TRECE PE LA ŞCOALĂ."

Daniela Nicorici

profesor limba engleză, diriginte clasa a VI-a

The best part of teaching is that it matters.The hardest part of it is that every moment matters, every day. Înțelegând însemnătatea vorbelor de mai sus, am devenit conștientă de cât de important este rolul pe care îl joc, în fiecare zi, în fața elevilor mei. Dragostea mea față de Limba Engleză a existat dintotdeauna, drept pentru care drumul meu profesional a fost unul firesc. Am absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București şi am urmat un masterat în Traducerea Textului Literar Contemporan, în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine. Dorindu-mi să evit capcana metodelor tradiționale, am urmat cursul TEFL (Teaching English as a Foreign Language) în Budapesta (2011), precum și Cambridge DELTA (Diploma in Teaching English to Speakers of Other Languages Module 2-Developing Professional Practice), susținut la International House Barcelona (2015). De asemenea, sunt Speaking Examiner pentru examenele Cambridge (Starters, Movers, Flyers, KET, PET, FCE,CAE), fiind colaborator British Council București. Cred cu tărie în predarea prin joc, în contextualizarea conceptelor și în implicarea activă a elevilor mei. Este datoria mea să reacționez în permanență la ceea ce se întâmplă în sala de clasă și să mă asigur că cei din fața mea se bucură cu adevărat de experiența trăită. Cei mici trebuie ghidați spre a-și descoperi potențialul și abilitațile, iar procesul predării trebuie să fie unul care, dincolo de orice, reușește să inspire.

Iuliana Crînguș

profesor limba și literatura română, diriginte clasa a VII-a

Nu îmi doresc să fiu un profesor care, ,,ex cathedra”, cu un aer suficient, să aibă pretenția de a cunoaște totul, de a da sentințe și de a dicta adevărul. Pentru că respect copiii și am încredere în capacitățile lor, pentru că cerințele învățământului modern nu le consider doar niște lozinci, încerc să mizez mai mult pe creativitatea, pe spontaneitatea elevilor, să-i încurajez, prin maieutică, precum anticul Socrate, să-și descopere propriile adevăruri. Chiar dacă, de-a lungul carierei, am lucrat cu copiii de gimnaziu sau cu adolescenții de liceu, am încercat, dincolo de conținuturile materiei predate, să le insuflu valori precum respectul, seriozitatea, satisfacția lucrului bine făcut, dar și toleranța față de cei diferiți, aprecierea individualităților, oricât de eterogene. Poate unele dintre aceste valori pot părea desuete, dar, asumându-mi un oarecare idealism, fiind exigentă și autoexigentă, sper într-o renaștere a lor. A devenit un loc comun în discuțiile multor adulți să se plângă de „tinerii din ziua de azi”: mulți sunt superficiali, nerăbdători, nu știu ce e respectul, înțeleg greșit conceptul de democrație…Poate! Dar elevii mei mi-au dovedit de-a lungul anilor că suplinesc aceste neajunsuri prin unele calități dictate de necesitățile vremurilor: adaptabilitate, mobilitate, curaj de a lua viața „în piept” și de a-și etala calitățile. Eu am încredere în „noua generație”, altfel aș considera educația o cauză din start pierdută.

Aniela Moise

profesor de matematică, diriginte clasa a VIII-a

Sunt sigură că nu există om care să nu fi fost “chinuit” vreodată de matematică…, dar ea te poate face să uiți de problemele tale și să te concentrezi asupra problemelor ei.
Atunci când găsesc soluția unei probleme, mintea mea se deschide și imposibilul devine posibil. Ce sentiment plăcut apare atunci când descoperi că ceea ce cu câteva minute (ore, zile) în urmă părea imposibil de rezolvat, devine posibil, iar mâna parcă scrie singură rezolvarea!
De-a lungul celor 16 ani de experiență, atât în învățământul de stat, cât și particular, am observat că elevii nu mai au răbdare să “aștepte” ideea sclipitoare din sertarele minții pentru a rezolva o problemă. Prin metodele aplicate în predare, eu încurajez elevul să citească foarte bine enunțul, să se gândească la ceea ce explorează și să rezolve problemele folosind informațiile acumulate în toți anii de studiu.

Vreau ca oricare dintre elevii Școlii IOANID să își poată însuși calitățile a căror inițială compun cuvântul:

Meticulos/Atent/Tenace/Educat/Metodic/Avid/Triumfător/Inteligent/Cuceritor/Atrăgător

Felicia Rusnac

profesor limba engleză

Dorința de a preda am simțit-o încă din anii copilăriei, când, împreună cu verișoarele mele, organizam adevărate ore de curs, în care fiecare predam câte o materie. Evident, ora predată de mine era cea de engleză. Consideram că aceasta era partea la care mă descurcam cel mai bine și prin care puteam să le ajut. Îmi face o mare plăcere să îmi ofer ajutorul oamenilor, în special copiilor. Am început astfel, împreună cu o echipă de americani, să ajutăm, în procesul de cunoaștere și învățare, copiii instituționalizați în orfelinatele din București. I-am ajutat să converseze în limba engleză, dar și să dezvolte un caracter moral. Pentru că voiam să cunosc mai mult despre arta predării și să perfecționez darul pus în mine, am absolvit Facultatea de Litere și am urmat cursurile Facultății de Științe ale Educației. Mediul educațional este în continuă schimbare, transformarea provocându-ne, astfel, să fim pregătiți în permanență. Am acceptat provocarea și am absolvit cursuri de predare cu acreditare internațională. Îmi doresc ca aceste cunoștințe, precum și experiența de aproape 10 ani în predarea limbii engleze, să fie o sămânță sădită în elevii mei, care să rodească în motivarea lor de a cunoaște cât mai mult. Obiectivul meu, împreună cu echipa IOANID, este acela de a oferi copiilor uneltele necesare pe tot parcursul acestui proces al învățării limbii engleze, în așa fel încât acestea să conducă spre o viață plină de succes. Îmi doresc ca, pe lângă acumularea de cunoștințe de limbă engleză, să dezvoltăm deprinderi de gândire critică în așa fel încât ei să poată analiza și interpreta multitudinea de perspective și situații cu care se vor confruntă pe parcursul întregii vieți. Am credința că vom reuși!

Mădălina Barbu

profesor limba engleză

Am decis să îmbrățișez cariera didactică odată cu alegerea urmării cursurilor liceale în cadrul liceului Pedagogic, convinsă fiind că acesta avea să fie drumul meu. După absolvirea facultății, a început traseul meu didactic. În anul 2010, am obținut gradului definitiv în învățământ, pentru predarea limbii engleze.
În 2010, am urmat și un program de perfecționare pentru ocupația de formator profesional al adulților, cu specializare în limba engleză, dar, în prezent, mă dedic exclusiv formării copiilor, un izvor nesecat de energie și imaginație. Am urmat cursuri de formare organizate de British Council București: Preparing Students for YLE (Young Learners English), Modern English Teaching etc. Sunt, de asemenea, responsabilă cu derularea proiectelor eTwinning în Școala IOANID (proiecte în derulare- Card Exchange European Day of Languages, English all around the world, Colours of my childhood, Breathing life into books).
Copiii secolului 21 trebuie să comunice într-o limbă internațională. Să fii cel care le deschide fereastra către cunoaștere, este un privilegiu. "Îl poți învăța pe un elev o lecție pe zi ; dar dacă îl educi să învețe din curiozitate , el va continua să învețe toată viața ." Clay P. Bedford

Alice Gîțan

profesor limba engleză

Încă de mică am avutdorința de a lucra cu copiii – pe atunci îmi înșiram păpușile și ursuleții pentru a mă juca de-a profesoara. Din timpul adolescenței am ajuns să învăț copiii limba engleză în cadrul unui program inedit și interactiv,  Learn with music! 

Întotdeauna am fost înconjurată decopii, astfel am realizat cu ușurință ce meserie mi-ar plăcea să practice pentrutotdeauna. Dupa absolvirea liceului, am pășit încrezătoare spre Facultatea de Litere și Limbi Străine.

În paralel cu primii ani de experiență în învățământul privat, am decis să urmez și cursurile de formare organizate de editura Fischer (Fischer National Conference- Successfully Teaching Diversity). De asemenea, am participat la diverse workshop-uri/simpozioane,  de profil, dar și la cursuri de dezvoltare, precum ,,Mozaic- Edu, atelier de bune practici" și ,, Un alt fel de comunicare".

În prezent m-am alăturat echipei IOANID și doresc ca energia și entuziasmul meu să fie transmise atât colegilor, cât și copiilor, pentru ca împreună să putem împărtăși experiențe frumoase și învăța lucruri noi!

Teofana Toader

profesor limba engleză

“Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.” (Antoine de Saint-Exupéry)
Cel mai important lucru pe care m-am străduit întotdeauna să-l insuflu elevilor mei a fost dorința de a ști mai multe, de a ținti mai sus, de a fi mai buni decât au fost ieri, competiția cu tine însuţi fiind cea mai importantă formă de motivație în orice tip de învățare. Trebuie să recunosc faptul că limba engleză are statutul privilegiat de a fi depăşit stadiul de obiect de studiu cu predare, învăţare şi evaluare la final, prin aceea că a devenit, de câteva decenii mai ales, un instrument de adaptare într-o lume în continuă evoluție. Urmând o frumoasă tradiție de familie, am pus multă energie şi suflet în profesia de dascăl şi am căutat mereu să mă perfecționez şi să învăț lucruri noi, atât pentru propria dezvoltare profesională şi personală, cât şi pentru a fi un bun exemplu pentru elevii mei. Pe lângă Facultatea de Litere, în munca mea mă ajută enorm atât masteratul de Ştiinţe ale Comunicării şi ale Limbajului, pe care l-am absolvit în 2007, cât şi numeroasele cursuri de perfecționare la care am participat începând cu anul 2002. În cadrul echipei IOANID am remarcat atributele unei şcoli care se ghidează după principii solide, cu profesioniști care demonstrează constant preocuparea pentru un învățământ de calitate.

Alexandra Pantazi

profesor limba engleză

Dintotdeauna mi-au plăcut copiii, dar nu știam că voi alege să îmi petrec cea mai mare parte din timp în jurul lor până când nu am interacționat cu ei. Mi-am dat seama de importanța vocației pe care un profesor trebuie să o aibă pentru a preda copiilor, de răbdarea și dedicarea de care trebuie să dea dovadă și am acceptat provocarea. Am urmat cursurile Colegiului Național Iulia Hașdeu, apoi am pășit spre Facultatea de Litere din cadrul Universității București. Pentru că simțeam că aș vrea să cunosc mai mult din metodele moderne, am urmat cursuri de formare internaționale, sub titulatura Cambridge. Un citat care mie îmi place foarte mult spune: "Fă altora ceea ce ai vrea să ți se facă ție". În școală, mi-am dorit să am profesori de la care să pot învăța într-un mod activ și distractiv, de aceea mi-am propus să folosesc energia și entuziasmul meu pentru a-i putea influența pe micii școlari să iubească limba engleză și să considere învățatul o plăcere și nu o obligație. Cred în munca în echipă și în zâmbetul care are puterea să descrețească frunți și să motiveze atât copiii, cât și colegii și pășesc cu încredere în colectivul IOANID, unde îmi doresc să împărtășesc experiența acumulată și să învăț lucruri noi.

Daisy Mazilu

profesor limba engleză

I am Daisy Mazilu and I am from the Philippines. I graduated from Central Luzon State University with a degree in Bachelor in Elementary Education. I have taught for six years in my home country and also had the opportunity to teach in both Private School and International school here in Bucharest. It’s been nine years since I first taught and I still enjoy every minute of it because working with the children and watching them learn and grow everyday is such an accomplishment. This will be my first year of teaching at IOANID and I will be teaching English in different grade levels. For the past two weeks, I have observed the enthusiasm of the children to learn English and I am so excited to be part of this process . My goal is to always have an exciting and catchy lessons that would help them enjoy learning the new language, gain confidence in using English in expressing themselves (both in writing and speaking) and comprehending what they read. Have a great year everyone!

Priscila Nzungi

profesor limba engleză

A fi profesor este un lucru pe care mi l-am dorit de mică, iar inspirația și îndrumarea aceasta au venit de la educatoarele și învățătoarele mele, de-a lungul anilor, din școala primară până în liceu, la Școală Americană din București. În timpul liceului, adoram să mă duc câteva ore pe zi să ajut la grădinița școlii, păstrând legătura aceasta și pe parcursul facultății. Plăcerea de a lucra alături de cei mici a condus apoi la decizia de a colabora/mă angaja la Școala Britanică din București, unde am început să lucrez ca profesor. De-a lungul anilor, am învățat mult mai bine ce înseamnă să fii o inspirație pentru cei mici, la fel cum și eu, la rândul meu, am fost inspirată. Nu contează ce vârstă au, copiii vor rămâne mereu viitorul acestei lumi, iar toată atenția și dragostea trebuie dată lor,ca ei să cunoască valorile și ca ei să le transmită mai departe.

Cristina Șolcă

profesor limba engleză

“Alege-ți slujba care îți place și nu va trebui să muncești nici măcar o zi în viața ta!” –acesta este un proverb chinezesc îndrăgit de mine și care mă defineşte. Pasiunea pentru limba engleză și dragostea față de copii m-au îndrumat spre lumea predării, o lume la care visam din copilărie și în care am pășit în urmă cu aproape 9 ani, când m-am alăturat unui colectiv dintr-o școală de limbi străine, unde am predat, la copii și adulți, engleza generală și de afaceri. Cu fiecare elev în parte, am descoperit lucruri noi, am învățat și mai mult ce înseamnă răbdarea, comunicarea, sprijinul, atitudinea pozitivă, imaginația, creativitatea. Pe măsură ce anii au trecut, cursurile de specializare și seminariile m-au ajutat să mă dezvolt profesional și să ajung la abordări și strategii diferite, în funcție de nevoile și personalitatea învățăceilor. Mă alătur echipei IOANID cu dorința de a împărtăși experiența acumulată, dar și de a descoperi lucruri noi împreună.

Manuela Moscal

profesor arte plastice

M-am născut și am crescut într-o societate în care se promova un comportament dictatorial și pragmatic, într-un sistem închis, în care evadările de orice tip, fizic sau mental, erau pedepsite, într-o lume în care aripile erau frânte deseori, iar visurile cu greu se transpuneau în realitate. Mă bucur deci pentru „temelia” pe care copiii noştri, astăzi, își zidesc devenirea. Am credința că în fiecare dintre noi se află încă omul primordial, liber și doritor să se exprime artistic, adică sincer și creativ. Împreună cu camarazii mei mai mici, elevii şcolii IOANID, vorbesc aceeași limbă, pe care o reinventăm, de fiecare dată altfel, dar cu aceleași mijloace de exprimare bazate pe culoare, formă, linie, punct, umbră și lumină… Întreaga mea viață, privată și publică, filosofia mea personală, se derulează în jurul ideii de artă. Iar pentru că adevăratul semn al inteligenței nu este cunoașterea, ci imaginația, - după cum era de părere Einstein- mă străduiesc, simplificând sau dezvoltând, să-mi (re)imaginez lumea.

Cristian Lăcraru

profesor IT

“Calea de a face ceva, este să încetezi a mai vorbi şi să te apuci de treabă.” Walt Disney
 
Absolvent al facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul UPB, după 13 ani de presă de specialitate IT, am lansat acest program educaţional de succes, Şcoala IT - robotică şi programare.
 
Plecăm de la ideea că cei mici au in jurul lor multă tehnologie şi ne dorim ca ei să inţeleagă ce inseamnă această tehnologie, cum funcţionează, cum o folosesc şi cum au grijă de ea. Pentru că dacă vor inţelege uneltele cu care lucrează, vor câştiga!
 
Da, la cursurile noastre desfacem telefoane, tablete, laptopuri… la cursurile noastre construim roboţi. La cursurile noastre ordonăm gândirea şi activităţile, prin programare. Ne pregătim pentru viitor. Iar programa de lucru este realizată în urma propriilor cercetări de piaţă la nivel naţional, pentru ca noi sa ştim mereu ce urmează.
 
Cu drag,
Cristian Lăcraru
“ne auzim şi la radio Itsy Bitsy, în fiecare marţi”

Ștefania Boloș

profesor educație muzicală și pian

Ştefania Boloş este absolventă a Facultăţii de Interpretare din cadrul Universităţii de Muzică Bucureşti, secţia Canto Clasic. În 2007 a absolvit cursurile de Master ale Facultăţii de Interpretare, secţia Arta Vocală. Este absolventă şi a Colegiului de Institutori -secţia muzică şi a Facultăţii de Pedagogie Muzicală din cadrul Universităţii Valahia Târgovişte. În 2006, respectiv în 2008, a obţinut gradele didactice definitivat - educatori şi gradul II - canto clasic. În prezent este artist liric la Filarmonica George Enescu, Bucureşti, colaborând cu succes cu instituţii muzicale din ţară şi străinătate. Este laureată a numeroase concursuri de specialitate din ţară şi de peste hotare.

Cristina Giurgiu

profesor educație muzicală și pian

"Ceea ce e important în artă, este să vibrezi şi să-i faci şi pe alţii să vibreze". George Enescu
 
Numele meu este Cristina Gurgiu, iar din toamna anului 2010 m-am alăturat colectivului de profesori de la şcoala IOANID.
 
În anul 2001 am absolvit Conservatorul din Bucureşti la secţia Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală - instrument pian şi canto clasic.
 
Am fost artist liric la Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian până în 2010, când am decis să impart din experienţa şi cunoştinţele acumulate celor mici şi să-i ajut să facă primii paşi în lumea minunata a muzicii.

Ioana Calotă

consilier școlar

Eu sunt…Ioana Irina Calotă. Eu sunt…psihoterapeut Adlerian deoarece cred în importanța dezvoltării interesului social; cred în forța creatoare și de schimbare a fiecărei persoane; cred în încurajare și educarea cu respect a copiilor. Eu sunt…consilier în terapie prin Joc și Dramaterapie deoarece cred că joaca este canalul preferat de comunicare al copiilor și jocul este hrănitor și vindecător. Eu sunt…consilier la școala IOANID deoarece cred în puterea comunicării asertive și exprimării sănătoase. Cred că toți copiii au câteva nevoi de bază ce trebuie susținute în mediul educativ, cum ar fi: nevoia de a aparține, de a conta, de a fi valoroși și utili, de a fi curajoși, iubiți și înțeleși. Iar când aceste nevoi sunt împlinite, copiii pot oferi celorlalți și lor înșiși, grijă, respect, acceptare. Pot deveni responsabili, independenți, proactivi și creativi. Eu sunt…profesor de Dezvoltare Personală și Consiliere deoarece consider că dezvoltarea emoțională, socială și personală a elevilor contribuie la dezvoltarea lor academică. În cadrul acestor ore, copiii au ocazia să învețe să aibă grijă de ei, de ceilalți și de lumea în care trăim; să învețe să fie împreună cu ceilalți, cu responsabilitate și încredere; să învețe să se exprime sănătos și echilibrat. Eu sunt…consilier pentru părinți deoarece știu că un copil nu vine pe lume cu un “manual de utilizare” și în procesul de creștere, în funcție de specificul fiecărei familii și fiecărui copil, pot să apară tot felul de provocări. Împreună cu părinții, îmi propun să găsim variantele sănătoase care să asigure un climat de familie securizant, plin de căldură, curaj și fericire, în așa fel încât fiecare copil să poată crește armonios. Eu sunt…imperfectă, iar acest lucru mă ajută să nu uit că sunt OM și că ceilalți din jurul meu: copii, pedagogi, părinți sunt tot OAMENI. Și, împreună, prin comunicare, colaborare și susținere putem contribui la educația copiilor noștri.

Alina Plăișeanu

consilier școlar

Interacțiunea mea cu copiii, de-a lungul timpului, atât la nivel profesional, cât și personal,a fost una complet diferită față de tot ceea ce am experimentat până acum. Spiritul ludic, libertatea, onestitatea, intensitatea trăirii interioare sunt exprimate în cel mai autentic și simplu mod posibil. Astfel, am reușit să reactivez toate aceste resurse care existau în mine, însă erau adormite ori etichetate ca fiind inadecvate social. Drept urmare, am decis să explorez,în cadrul procesului de consiliere și psihoterapie individuală sau de grup, relația cu copiii, nevoile și resursele lor, dar și limitele și anxietățile lor.

Cred că psihologia în educație are un impact puternic în ceea ce privește normalizarea și umanizarea procesului academic, având un rol de suport și validare. Cred, în același timp, în nevoia copiilor de a fi însoțiți, încurajați, acceptați pentru ceea ce sunt. Cred în puterea relației copil-adult și în efectele magice pe care aceasta le poate avea de ambele părți, pornind de la simple caracteristici umane,:căldură, empatie, iubire și acceptare. Mai presus de toate, cred în inocența și bogăția lumii interioare a fiecărui copil care relevă un potențial enorm în toate ariile dezvoltării.

Vlad Bălan

Profesor de dramă

Pentru mine, teatrul este, în primul rând, o forma de educaţie. Cred că oamenii şi, mai ales, copiii au nevoie de poveşti şi au nevoie de un loc sigur unde să îşi poată manifesta creativitatea. Cred că în fiecare oră pe care o predau îmi propun acest lucru: să le ofer copiilor un loc unde să se exprime liber. Pentru acest scop m-am pregătit şi mă dezvolt profesional constant. Am terminat UNATC “I.L. Caragiale”, secţia arta actorului în anul 2015, dar lucrez în teatru din anul 2007. Am colaborat cu numeroase teatre atât de stat, cât şi independente, şi am obţinut numeroase premii (premiul pentru Debut în cadrul Festivalului Naţional de Teatru Independent şi în cadrul Festivalului Bucharest Fringe etc.). În paralel cu actoria am studiat şi pedagogia prin teatru încă din anul 2012, absolvind module pedagogice. Am colaborat cu mai multe festivaluri de teatru de amatori, atât pentru zona de liceeni, cât şi pentru ciclul primar. De asemenea, am obţinut certificatul Cambridge Advanced, care îmi permite să predau elevilor mei şi în limba engleză.

 
Afla mai multe
DESPRE IOANID
Afla mai multe
4MOTIVE PENTRU CARE SA ALEGI IOANID

Inscrieţi-vă folosind adresa dvs. de e-mail pentru a primi periodic noutăţi.


NEWSLETTER